marți , 18 ianuarie 2022
NEWS ALERT

DOUĂ ASOCIAŢII DIN SEVERIN AU RĂMAS FĂRĂ APĂ, URMEAZĂ ALTE 47

Aproximativ şapte mii de locuitori din Drobeta Turnu Severin rămân fără apă rece, furnizorul de apă şi canal din municipiu debranşând de la reţea 49 de asociaţii de locatari pentru datorii mai vechi de patru luni, care însumează 9.153 000 lei.

severin

Societatea de apă şi canal din Drobeta Turnu Severin, furnizorul unic de apă rece a început luni debranşările asociaţiilor de locatari care au datorii neplătite de peste patru luni.

Asociaţia numărul 81 din zona intersecţiei străzii Independenţei cu Bulevardului Tudor Vladimirescu a fost prima unde angajaţii societăţii de apă şi canal din Drobeta Turnu Severin au sistat furnizarea apei reci. Oamenii au de achitat o datorie de peste 22 500 de lei. Nu s-a mai plătit niciun leu de patru luni. În bloc locuiesc bătrâni bolnavi care se gândesc cu groază că nu au posibilitatea să aducă apă de la fântâni.

“Eu mă deplasez cu avionul, poate. Fraţilor, e vina celor care sunt la conducere fiindcă n-au stors oamenii, să le spună: fratele, meu, în lumea asta nu e nimic degeaba, ceea ce foloseşti, mai ales apa”, a declarat un locatar al asociaşiei 81, aflat în scaunul cu rotile.

Unii locatari speră ca măsura radicală a furnizonului de apă să fie o lecţie pentru cei cu datorii şi să vină să achite restanţele.

„Noi trebuie să plătim 50 de milioane (n.r. lei vechi) şi nu avem banii acum, asta e situaţia. Mulţi nu plătesc şi în special cei care au bani nu plătesc, au datorii şi nu plătesc. Eu prima dată când iau banii, îmi plătesc datoriile. Nu ştiu ce-o să facem, în momentul în care rămânem fără apă, nu-i nimic, acum oamenii, până mâine, pariez că plătesc.”, a declarat un alt locatar nevoit să suporte măsura debranşării deşi susţine că nu are datorii la întreţinere.

Tot luni a fost oprită apa rece şi la asociaţia 105, unde locuitorii au datorii de 3 974 lei vechi de patru luni, urmând ca alte 47 de asociaţii să fie debranşate zilele următoare, până în data de 19 decembrie.

„Totalul datoriilor per aociaţii sunt undeva la aproximativ 9.153 000 000 lei vechi, iar asociaţia cu cea mai mare datorie este Asociaţia Numărul 9 Nufărul care are o datorie totalşă de 119 777, 84 lei şi o restanţă de 20 de luni în plata facturilor.”, a mai declarat Guran.

 RAAN are cele mai mari datorii la furnizorul de apă

Directorul SECOM, George Lupulescu a explicat luni că asociaţiile vizate au fost somate de mai multe ori să achite din datorii, s-au făcut planuri de eşalonare, dar oameniii nu au respectat termenele şi sumele de plată, astfel că s-a trecut la debranşarea asociaţiilor cu debite mai vechi de patru luni.

Totodată, dintre agenţii economici, Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare are cea mai mare restanţă de achitat către furnizorul de apă rece, dar aceasta nu poate fi recuperată, întrucât compania este în insolvenţă.

„Sunt câteva societăţi comerciale care au restanţe faţă de noi. Problema cea mai mare este restanţa RAAN-ului. Înainte de intrarea în insolvenţă aceştia aveau un milion şi jumătate restanţă faţă de noi, intrând în insolvenţă, au mai făcut în jur de 1 200 000 lei. Nu ne mai plătesc aproape deloc serviciile de când au intrat în insolvenţă. Noi suntem o societate destul de mică, producţia noastră este destul de mică, noi trebuie să ne plătim furnizorii, trebuie să ne plătim salariile.”, a mai declarat Lupulescu.

De altfel, societatea de apă şi canal este înscrisă la masa credală, la RAAN, de la intrarea în insolvenţă a companiei reuşind să primească doar 2 500 lei din restanţa pe care o are.

În 16 decembrie 2014, vor fi debranşate alte 18 asociaţii, în 17 şi 18 decembrie vor fi debranşate 16 asociaţii de proprietari, iar în data de 19 decembrie, încă 13 asociaţii de proprietari cu datorii către SECOM.

În măsura în care administratorii asociaţiilor de proprietari achită parte din datorii şi se ţin de programul de eşalonare întocmit de furnizor, apa rece va reni la robinetele consumatorilor. În situaţia de a petrece sărbătorile de iarnă fără apă sunt aproximativ şapte mii de locuitori din Drobeta Turnu Severin.

Oana Mitu

 

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Scroll To Top