vineri , 22 septembrie 2017
NEWS ALERT

DOUĂ FEMEI DIN STREHAIA REŢINUTE PENTRU EVAZIUNE FISCALĂ

Două femei cu vârste de 35 şi 44 de ani din Strehaia au fost reţinute joi, pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore de către poliţiştii mehedinţeni sub acuzaţia de evaziune fiscală, cele două fiind administratori la societăţi comerciale  care au creat un prejudiciu statului de 200 000 de euro.

TIGANI2“În perioada 2009-2012, în calitate de administratori ai unor societăţi comerciale din Strehaia, au înregistrat în evidenţa contabilă a societăţilor achiziţii fictive de mărfuri folosind facturi false. Prin aceste operaţiuni s-au sustras de la plata TVA-ului şi impozitului pe profitul aferent respectivelor tranzacţii comerciale, prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma de peste 200.000 euro.”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Mehedinţi, subcomisar Nicolae Lohon.

TIGANI 1Practic societăţile pe care cele două femei le administrau emiteau facturi fictive pentru materiale de construcţii, ţeavă de inox, ţiglă, dar şi pentru prestarea diverselor servicii.

Anchetatorii au descoperit că prin tranzacţiile fictive au reuşit cu uşurinţă să îşi ridice palate în Strehaia.

Joi după amiază rudele femeilor reţinute au provocat un întreg scandal în faţa IPJ Mehedinţi, ţipând şi reclamând reţinerea lor.

Cele două femei vor fi prezentate vineri Tribunalului Mehedinţi cu propunerea de arestare preventivă.

Oana Mitu

 

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top