marți , 25 iulie 2017
NEWS ALERT

DOUĂ PERSOANE LEŞINATE ÎN STRADĂ DE CĂLDURĂ, LA SEVERIN

Două persoane au avut nevoie de intervenţia medicilor de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi, după ce au căzut pe stradă, la Drobeta Turnu Severin, marţi dimineaţa, în mai puţin de jumătate de oră, disconforzul termic fiind accentuat din cauza căldurii.

ciuperciPrima persoană care a căzut pe stradă a fost preluată de un echipaj de la SJA Mehedinţi, în jurul orei 10.20, de la intersecţia străzilor Bolintineanu şi Decebal, fiind vorba despre un bărbat cu afecţiuni grave de sănătate, a cărui stare, potrivit medicilor ar fi putut fi agravată de temperaturile ridicate şi aerul sufocant. Victima a primit îngrijiri medicale şi a fost transportată la Spitalul din Drobeta Turnu Severin.

Un alt apel la 112 a venit, marţi dimineaţa, în jurul orei 10.40 prin care se anunţa că o altă persoană a leşinat tot într-un loc public, la intersecţia străzilor Horia şi Mareşal Averescu din Drobeta Turnu Severin.

Marţi dimineaţa, la Drobeta Turnu Severin, se înregistrau 27 de grade Celsius la umbră, disconfortul termic fiind accentuat.

Oana Mitu

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top