sâmbătă , 23 septembrie 2017
NEWS ALERT

TREI ELEVI AU OBŢINUT NOTE MAI MARI CHIAR ŞI CU 5 PUNCTE, DUPĂ CONTESTAŢII, LA EVALUAREA NAŢIONALĂ

Conducerea Inspectoratului va declanşa o anchetă după ce trei elevi de la Şcoala Numărul 6 din Drobeta Turnu Severin care au depus contestaţii la matematică au obţinut note mai mari chiar şi cu peste cinci puncte la evaluarea naţională.

procesul verbal 1
În afişul care arată rezultatele contestaţiilor şi care a fost postat miercuri seara, la toate şcolile din Drobeta Tunru Severin se arată că trei elevi, absolvenţi ai Şcolii Numărul 6 au obţinut note mai mari cu 2,40 puncte, 3,80 şi respectiv 5,30 puncte.  Astfel, dacă înainte de depunerea contestaţiei, un băiat a obţinut 4,40 la matematică, după soluţionarea contestaţiei a obţinut nota 9,70.O altă colegă a acestuia a obţinut iniţial nota 4,50 la matematică, iar după soluţionarea contestaţiei a obţinut 8,30, în timp ce al treilea elev a obţinut nota 10 la matematică după soluţionarea contestaţiei, în
timp ce iniţial primise nota 7,60.
Întrebat de jurnalişti cu privire la această situaţie inspectorul şcolar general al IŞJ Mehedinţi, Marian Şuţă a declarat joi într-o conferinţă de presă că o anchetă în acest caz se va declanşa după afişarea rezultatelor la bacalaureat.
„Am observat şi noi această situaţie, o avem în atenţie şi sigur că va fi cercetată şi conform metodologiei şi regulamentului vom lua măsurile necesare. În acest moment suntem în desfăşurare cu examenul de bacalaureat şi imediat ce se termină acest examen vom analiza această situaţie şi vom vedea ce s-a întâmplat. Rămâne să vedem unde este greşeala.”, a spus inspectorul general al IŞJ Mehedinţi.
Pe de altă parte, directorul Şcolii numărul 6 din Drobeta Turnu Severin, Maria Săftoiu a refuzat joi să facă declaraţii pe această temă, precizând totuşi că diferenţele sunt din cauza faptului că „s-a copiat greşit din borderou”, fără să precizeze dacă greşeala a fost făcută la afişarea rezultatelor înainte sau după soluţionarea contestaţiilor.
În judeţul Mehedinţi s-au depus 121 contestaţii la limba română din care 29 de note au fost modificate, în timp ce la matematică 10 note au fost modificate din cele 25 de contestaţii depuse.
Rezultatele finale arată după soluţionarea contestaţiilor, un procent de 74,39% al mediilor peste 5 obţinute de elevii care au susţinut evaluarea naţională.

Oana Mitu.

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top