luni , 23 octombrie 2017
NEWS ALERT

ELEVII COLEGIULUI NAŢIONAL TRAIAN ÎN MISIUNE SPAŢIALĂ CU NASA

Colegiul Naţional Traian alături de alte 400 de şcoli din Statele Unite participă în perioada 22-26 octombrie la un proiect educaţional iniţiat de Agenţia Spaţială Americană NASA, în cadrul căruia elevii sunt pregătiţi pentru viitor la ştiinţă, tehnologie, inginerie şi matematică.

elevi traian

70 de elevi severineni participă practic la o adevărată misiune spaţială şi vor intra în direct cu staţia internaţională spaţială. Pentru asta s-au pregătit temeinic timp de o săptămână şi au descifrat împreună cu directorul colegiului, Manuela Prajea, manualul de bord al misiunii.

„În decurs de o săptămână am descifrat împreună manualul de bord al misiunii în limba engleză, am făcut mai multe instructaje, iar acum suntem la ultima repetiţie finală, iar această seară (n.r. miercuri), cu un decalaj de 10 ore faţă de ora Pacificului de Sud când începe programul în Statele Unite, noi intrăm la ora 18,00 în România pe grupe. Am învăţat să solicităm poze de pe staţia internaţională din anumite locaţii pe care le avem ţintă în funcţie de longitudine, de latitudine, dar şi în funcţie de orbitele pe care a fost nevoie ca elevii să le studieze”, a precizat Manuela Prajea, directorui Colegiului Naţional „Traian”, unul din colegile de prestigiu din România.

Sarcina elevilor nu este deloc una uşoară, ei trebuie să fie atenţi la toate informaţiile pe care le primesc pentru ca la final misiunea să fie declarată una de succes.

manuela prajea 1“Este o adevărată misiune spaţială, ea se desfăşoară cu mai multe centre NASA din Statele Unite. Este vorba de Johnson Space Center din Houstun, care cere de la staţia internaţională pozele, le prelucrează , le trimite în California, iar de aici se duc la centrul nostru de misiune care se găseşte la San Diego, Universitatea din California. Aici elevii noştri intră în program, au conturi bine definite, ei vor accesa toate operaţiunile şi trebuie să fie foarte atenţi pentru că dacă pierd anumite coduri ei nu primesc de la staţia internaţională pozele cerute. În funcţie de câte poze reuşim să accesăm vom avea un succes deplin al misiunii noastre”, a mai explicat Manuela Prajea.

După cele patru zile, urmează etapa a doua, când are loc înscrierea proiectelor şi apoi concluziile în urma misiunii desfăşurate.

Elevii colegiului severinean sunt foarte încântaţi să participe la acest proiect şi se gândesc că poate peste ani vor avea şansa să ajungă să lucreze pentru NASA. De altfel, la ora actuală un fost olimpic internaţional al Colegiului Traian din anul 1960, Constantin Sebici, este cercetător la NASA.

“Este un program interesant care impune disciplină şi mai multe calităţi. Ştiu că e foarte greu de ajuns la NASA, dar când ai ajuns acolo ai alt nivel de înţelegere a lucrurilor”, spune un elev, participant la acest proiect.

Corina Macavei

 

 

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top