sâmbătă , 22 iulie 2017
NEWS ALERT

ELEVII DIN MEHEDINŢI, FĂRĂ LAPTE ŞI CORN, PÂNĂ LA MIJLOCUL LUNII OCTOMBRIE

Elevii din Mehedinţi nu beneficiază de Programul „Laptele şi Cornul”, la mai bine de o săptămână de la începerea anului şcolar, livrarea urmând să se facă, potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean după jumătatea  lunii octombrie, din cauza întrâzieii procedurii de licitaţie a contractului de achiziţie.

lapte_si_corn_eb651ee5bcCei aproximativ 25 000 de elevi din Mehedinţi, din clasele 0-VIII, beneficiari ai programului „Laptele şi Cornul” nu au primit de la începutul anului şcolar produsele respective şi nici nu le vor primi până la mijlocul lunii octombrie.

Potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean Mehedinţi, de vină pentru întârziere ar fi procedurile greoaie de licitaţie care trebuie urmate pentru atribuirea contractului de achiziţie a produselor.

Secretarul Consiliului Judeţean Mehedinţi, Ladislau Mednyanszky, a explicat în şedinţa de Colegiu Prefectural de marţi, că s-a încercat încheierea unui contract temporar, pentru ca elevii să primească până la mijlocul lunii octombrie produsele din cadrul programului „Laptele şi Cornul”, dar Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice nu şi-a dat acordul în acest sens.

„Anunţul de participare la licitaţie pentru atribuirea contractulului de furnizare şi distribuţie a produselor de panificatie şi lactate în cadrul programului naţional „lapte-corn” 2014-2015 a fost publicat pe site-ul de licitaţii publice de către Consiliul Judeţean Mehedinţi în data de 15 august. Datorită termenelor foarte lungi de licitaţie deschise, respectiv 43 de zile, deschiderea ofertelor va avea loc în data de 29.08.2014, urmând ca semnarea contractului să se facă în cel mult 20 de zile, perioada de evaluare a acestor oferte. Am încercat deblocarea situaţiei printr-o negociere, fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare. Am cerut punctul de vedere al ANRMAP-ului care nici până acum nu a sosit.”, a declarat Mednyanszky.

Astfel, conform termenelor care trebuie urmate pentru legalitatea licitaţiei pentru programul „Laptele şi Cornul”, produsele ar urma să fie livrate la jumătatea lunii octombrie.

În judeţul Mehedinţi  sunt peste 25 000 de elevi care ar trebui să primească zilnic la scoală lapte şi corn în anul şcolar 2014 – 2015: 4710 preşcolari, 10 788 elevi din clasele 0 – IV şi 9941 elevi din clasele V-VIII. Valoarea contractului depăşeşte patru milione de lei.

Oana Mitu

 

 

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top