joi , 27 iulie 2017
NEWS ALERT

ELEVII MEHEDINŢENI ÎNCEP LUNI BACALAUREATUL DE TOAMNĂ

Absolvenţii de liceu care nu au promovat examenul de Bacalaureat încep săptămâna cu emoţii. Luni debutează Bacalaureatul de toamnă, cu probele de competenţe lingvistice în limba română şi limba maternă. Marţi şi miercuri se vor testa competenţele într-o limbă străină, iar în zilele 21-22 august cele digitale.

bac

În total, în Mehedinţi s-au înscris la această sesiune 1.139 de absolvenţi. La probele ce debutează luni însă vor participa puţini elevi. Majoritatea dintre cei înscrişi vor merge doar la probele scrise, întrucât pe cele de competenţe le-au promovat în sesiunile anterioare.

„Pentru sesiunea de bacalaureat august-septembrie, în judeţul Mehedinţi avem înscrişi 1139 de absolvenţi. La fiecare dintre probele de competenţe sunt aproximativ 180 de elevi, pentru proba scrisă la limba şi literatura română sunt 727, la proba obligatorie, asta însemnând matematică sau istorie avem 712 elevi, iar la proba la alegere a profilului şi a specializării 779, cei mai mulţi fiind înscrişi la biologie – 627”, spune inspectorul şcolar Dana Jenaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Mehedinţi.

La proba la alegere, alţi 34 de elevi au optat pentru fizică, 5 – chimie, 108- geografie, 3 logică, 2 informatică.

Examenele scrise vor debuta pe 25 august, cu cel la limba română. Testul la limba maternă va avea loc pe 26 august, iar proba obligatorie a profilului o zi mai târziu. Proba la alegere se va da pe 29 august, urmând ca notele să fie afişate pe 1 septembrie.

Calendarul bacalaureatului de toamnă

– 19-20 august: Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională;
– 21-22 august: Evaluarea competenţelor digitale;

Probele scrise:

– 25 august: Limba şi literatura română;
– 26 august: Limba maternă;
– 27 august: proba obligatorie a profilului;
– 29 august: proba la alegere a profilului şi specializării;
– 1 septembrie: afişarea rezultatelor (până la ora 12.00), urmată de depunerea contestaţiilor în aceeaşi zi, în intervalul orar 12.00 – 16.00;
– 2-3 septembrie: rezolvarea contestaţiilor;
– afişarea rezultatelor finale: 4 septembrie.

 

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top