joi , 21 septembrie 2017
NEWS ALERT

FERMIERII DIN MEHEDINŢI MERG DUMINICĂ LA VOT. CORNEL STROESCU PENTRU CAMERA AGRICOLĂ

Toţi fermierii din Mehedinţi înscrişi la APIA merg duminică, 27 octombrie la vot pentru a alege membrii Colegiului Judeţean al Camerei Agricole, în judeţ fiind amenajate 66 de secţii de votare, în Primării sau în Căminele Culturale. În urma votului pe care îl vor da fermierii duminică se vor alege cei 25 de membrii ai Colegiului Judeţean, forul de conducere urmând să fie ales ulterior din rândul aleşilor judeţeni. Şase asociaţii de fermieri din Mehedinţi s-au înscris la alegerile de duminică, din rândul lor urmând să fie aleşi membrii Colegiului Judeţean.

SROESCU

Preşedintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli Mehedinţi, Cornel Stroescu este omul care în urmă cu şase ani a început investiţiile în agricultură, iar după ce şi-a dat seama că pământul mehedinţean poate aduce profit s-a implicat şi în sprijinirea celorlalţi fermieri din judeţ. Astăzi  este unul dintre cei mai de succes agricultori din Mehedinţi. Cultivă mii de hectare de teren, iar secretele reuşitei lui au fost munca, un curaj nebun şi puterea de a schimba mentalităţi. Pentru că toate obiectivele personale pe care şi le-a propus pe termen lung fie s-au concretizat deja, fie sunt pe drumul cel bun, vrea să îi sprijine pe fermierii din judeţ din postura de preşedinte al Camerei Agricole Mehedinţi.

Prin structura sa Cornel Stroescu este un om modest când vine vorba să arate celor din jur care au fost realizările sale în domenul agricol. Dovezile sunt însă la Bistriţa, acolo unde a pus pe picioare o fermă de găini ouătoare.

Puncte ţintite şi ochite de Stroescu

În 2012, Cornel Stroescu a mai demarat o investiţie. Este vorba de o fermă de găini ouătoare în satul Bistriţa. Familia a preluat o fermă construită prin fonduri SAPARD, dar care intrase în insolvenţă. Hala a fost modernizată, au fost introduce echipamente de ultimă generaţie, totul, de la temperatură, hrană, apă şi medicaţie fiind controlat electronic cu o simplă apăsare pe buton. Ferma a fost populată cu 10.000 de păsări, care astăzi fac zilnic aproape 10.000 de ouă, iar de curând a extins ferma cu o altă hală în care urmează să fie introduce alte câteva mii de păsări. Producţia de ouă ajunge pe pieţele din România, iar prin intermediul unei societăţi din Bucureşti este vândută în Germania.

Cel mai ambiţios proiect al lui Cornel Stroescu pentru zona de sud a judeţului Mehedinţi sunt irigaţiile şi la cât de mult crede, aproape sigur va reuşi. Aşa cum a reuşit şi cu silozul pe care îl construieşte la Gârla Mare pe bani europeni. Are o capacitate de 8 000 de tone şi pentru că ştie cât de importantă este depozitarea cerealelor pentru valorificarea lor îşi propune să extindă construcţia de depozite şi în rândul celorlalţi producători din judeţ.

„Încercăm să îi facem pe fermieri să meargă şi în această direcţie, să îşi creeze depozite de cereale pe care să le poată autoriza, depozite de legume şi fructe, fabrică de procesare a laptelui în judeţ nu există, abator autorizat, cel puţin pentru sacrificarea animalelor. La momentul actual oamenii produc şi nu îşi pot valorifica munca.”, a declarat Cornel Stroescu.

Proiectele lui Stroescu pentru Camera Agricolă

Cornel Stroescu a trăit pe pielea lui eforturile pe care trebuie să le facă fermierii ca să reuşească să întocmească documentaţia pentru accesarea fondurilor europene dar şi pentru obţinerea subvenţiilor de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură. Din postura de preşedinte al Camerei Agricole vrea să înlesnească demersurile.

„Prin Camera Agricolă trebuie să simplificăm, să scurtăm drumurile făcute de fermierii din judeţ pentru depunerea cererilor la APIA în vederea obţinerii subvenţiilor pentru animale. La momentul acesta sunt cozi interminabile în Direcţia Agricolă, acum fiind perioada de depunere a cererilor pentru subvenţia animalelor.Este de înţeles, nu putem să criticăm acum APIA, pentru că nu este destul personal, dar Camera Agricolă poate să îi ajute pe fermieri să nu mai fie nevoiţi să pargurgă atâtea drumuri. Legea permite înfiinţarea punctelor de lucru în judeţ.”, a declarat Cornel Stroescu.

Pe de altă parte pentru accesarea fondurilor europene în agricultură este nevoie de consultanţă şi îndrumare, două aspecte care la nivel performant lipsesc în acest domeniu.

„Trebuie să îi informăm pe oameni şi să îi ajutăm cu consultanţă performantă, nu aşa cum a fost până acum. Consultanţa este menită să îi ajute să acceseze fondurile europene. Trebuie să îi îndrumăm pe oameni ce au de făcut, în ce direcţie să meargă şi ce este mai profitabil. Vom face cursuri pentru pregătirea fermierilor, în special a tinerilor fermieri cu mai puţină experienţă, pentru ca ei să înveţe ce tehnologie trebuie să aplice să aibă costuri cât mai mici şi profit cât mai mare.”, a mai spus Stroescu.

Din funcţia de vicepreşedinte al Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România,  Cornel Stroescu a iniţiat şi derulat procedurile pentru  înfiinţarea Fondul Mutual al Agricultorilor, în cursul zilei de joi urmând să participe la o şedinţă cu reprezentanţii FMI pentru concretizarea iniţiativei. Practic din 2010, de când legea care despăgubea fermierul în cazul în care culturile îi erau afectate de secetă sau îngheţ a fost abrogată, cultivatorii nu îşi pot recupera investiţia. Fondul Mutual va asigura culturile agricole în cazul distrugerii lor în urma acestor fenomene. Aproximativ 70% din pagubă ar urma să vină de la Uniunea Europeană iar restul prin intermediul fondului mutual la care contribuie prin cotizaţii toţi fermierii care aleg să se alăture. În cazul în care culturile nu sunt lovite nici de secetă şi nici de îngheţ, cotizaţiile fermierilor din anul respectiv se reportează pentru anul viitor. Această formă menită să sprijine dezvoltarea sectorului agricol în Mehedinţi.

Oana Mitu

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top