marți , 25 iulie 2017
NEWS ALERT

FOTO S-A FĂCUT EVALUAREA PAGUBELOR LA EŞELNIŢA, DUPĂ PLOILE DE LA ÎNCEPUTUL SĂPTĂMÂNII

La Eşelniţa, localitatea grav afectată de inundaţiile devastatoare de la începutul acestei săptămâni, se lucra astăzi de zor pe râul Eşelniţa, dar şi în gospodăriile oamenilor. Două echipe de specialişti au evaluat pagubele produse de viitură.

DSCF0100

Cocheta localitate de pe malul Dunării este astăzi numai un şantier. Utilajele celor de la Apele Române, angajaţii MAI, dar şi localnicii încercau astăzi să readucă lucrurile cumva la normal. Este nevoie însă de un uriaş efort uman, dar mai ales material. De exemplu, râul Eşelniţa, cel care a devastat întregul sat, spulberînd patru case şi avariind alte 17 imobile, are nevoie urgentă de regularizare. La o primă estimare ar fi nevoie pentru această lucrare de cel puţin 2 milioane de euro.

DSCF0117

Joi, utilajele de la Apele Române Mehedinţi efectuau lucrări de dirijare a cursului apei, însă, evident, nu este de ajuns.

DSCF0101

„Avem nevoie de fonduri pentru regularizarea râului Eşelniţa, este o mare problemă atât râul Eşelniţa cât şi pârâul Criviţa. La ora actuală sunt două echipe de expertizare a tuturor situaţiilor care s-au petrecut în comuna Eşelniţa. Avem patru case căzute complet, 17 avariate şi încă patru imobile aparţinând unor agenţi economici. Se lucrează cu forţe de la Inspectoratul de Stat pentru Construcţii, ISU Mehedinţi, sperăm ca în câteva zile să putem reveni la o situaţie aproape de normalitate. Mai este mult de făcut”, spune primarul comunei Eşelniţa, Ioan Ciuru.

DSCF0108

Joi, au fost montate la Eşelniţa patru locuinţe modulare pentru familiile ale căror case au fost distruse de viitură. Deocamdată  nu a fost rezolvată problema apei curente în comună întrucât analizele nu permit reluarea furnizării. În ceea ce priveşte situaţia şcolarilor, cel mai probabl cursurile vor fi reluate de luni.

DSCF0112

Aşa cum s-a stabilit din ordinul celor doi vicepremieri, Liviu Dragnea şi Gabriel Oprea, prezenţi marţi în Mehedinţi, zilele acestea s-a realizat o evaluare a tuturor pagubelor produse şi în funcţie de cele constatate se vor trimite ajutoare de la Bucureşti.

DSCF0132

„Sunt două echipe pe teren, cred că în această seară se va finaliza această evaluare, inclusiv partea civilă  caselor. Ceea ce ştim sigur că avem patru case care sunt de neînlocuit şi patru familii care la ora 17,00 au primit cheile să intre în acele containere-locuinţă, utilate complet, plus electricitate şi am adus de la municipiu la Drobeta Turnu Severin o toaletă ecologică”, a declarat Nicolae Drăghiea, prefectul judeţului Mehedinţi.

DSCF0122

Tot în cursul zilei de joi, a fost analizată situaţia podului rupt de la intrare în Eşelniţa, un proiectant încercând să găsească cea mai rapidă soluţie pentru refacerea acestuia. De asemenea, cele două persoane date dispărute au fost căutate cu forţe sporite de la pompieri şi poliţia de frontieră, care a pus la dispoziţie două ambarcaţiuni.

Corina Macavei

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top