vineri , 18 august 2017
NEWS ALERT

FOTO ZIUA MARINEI SĂRBĂTORITĂ LA ORŞOVA PE ACORDURILE DE MUZICĂ LĂUTĂREASCĂ

Câteva sute de orşoveni au participat vineri dimineaţă la manifestările prilejuite de Ziua Marinei. Ca în fiecare an, jocurile marinăreşti au făcut deliciul spectatorilor.

DSCF9153

Manifestările au fost organizate în Insula Pescăruş, pe vaporul aparţinând familiei primarului Orşovei, Ion Manea, absent de altfel de la eveniment. Nu a lipsit însă de la eveniment viceprimarul municipiului, Constantin Negulescu, celebru pentru ideea de a amenaja o telegondolă şi un submarin la Orşova.

Vremea a ţinut cu organizatorii pentru că soarele a stat mai mult ascuns după nori.

După momentele oficiale, au urmat jocurile marinăreşti (purceluşul la scondru, prinderea raţelor) şi defilarea Zeului Neptun. Furtul miresei de către piraţi s-a făcut în stil pur orşovean, pe acordurile muzicii bănăţene, interpretate de un saxofonist.

La jocurile marinăreştu au participat şi poliţiştii de frontieră orşoveni, care şi-au testat forţele în cadrul probei de tras la parâmă, în aplauzele asistenţei. De altfel, în joc s-au prins şi orşovenii, nici doamnele nu au stat de o parte demonstrând că pot face faţă unui concurs de forţă.

Corina Macavei

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top