joi , 21 noiembrie 2019
NEWS ALERT

FUNCTIONAR APIA MEHEDINTI RETINUT SI PRIMAR SUB CONTROL JUDICIAR. AR FI INCASAT ILEGAL SUBVENTII

Un consilier din cadrul APIA Mehedinți a fost reținut marți seara, de către procurorii anticorupție, pentru infracțiuni de corupție, prin intermediul cărora l-a ajutat pe primarul comunei mehedințene Godeanu să obțină ilegal subvenții timp de patru ani, în același dosar, edilul fiind cercetat sub control judiciar.

dnaConsilierul principal Nuțica Gîdea din cadrul APIA Mehedinți a fost reținută marți seara pentru 24 de ore pentru săvârșirea, în formă continuată, a infracțiunilor de complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene (5 acte materiale);  complicitate la înșelăciune (5 acte materiale); instigare la infracțiunea de fals intelectual (6 acte materiale); fals material în înscrisuri oficiale (3 acte materiale) și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată (21 acte materiale).
De asemenea, potrivit DNA, s-a dispus măsura controlului judiciar față de Ion Gheorgheci, primarul comunei Godeanu, pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 27 iulie 2015, pentru săvârșirea, în formă continuată, a infracțiunilor de  folosire sau prezentare cu rea-credinta de documente false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obtinerea pe nedrept de europene (5 acte materiale), înşelăciune (5 acte materiale), fals intelectual (11 acte materiale), fals material în înscrisuri oficiale (21 acte materiale) și  uz de fals (3 acte materiale).

”În perioada 2009-2013, inculpata Gîdea Nuțica, prin întocmirea de documente și furnizarea de informații, a înlesnit obținerea, de către inculpatul Gheorgheci Ion, de la APIA-Centrul Județean Mehedinți, de fonduri nerambursabile în numele tatălui acestuia din urmă, în valoare de peste 1.450.000 lei din bugetul Uniunii Europene și din bugetul național, pentru o suprafață de 198 de hectare. Din fondurile obținute nelegal, aproximativ 500.000 lei ar fi revenit funcționarului APIA, Gîdea Nuțica.”, arată DNA într-un comunicat de presă.

Pentru obținerea fondurilor nerambursabile de la APIA, consilierul l-ar fi determinat pe primar să întocmească în fals o serie de înscrisuri (adeverințe și tabele), pe care edilul a pus ștampila Primăriei pe care o conduce.

După ce Ion Gheorgheci a dus actele la Centrul APIA pentru obținerea banilor, consilierul a făcut mențiuni nereale și l-a determinat pe primar chiar să întocmească registrul agricol pentru perioada 2010-2014, document ținut în paralel și care conținea mențiuni false, în vederea justificării suprafețelor de teren pentru care au fost solicitate fonduri nerambursabile pe nedrept.

Cei doi au încercat chiar să acopere neregulile pentru a nu fi descoperiți la controlul efectuat în anul 2014.
”Cu ocazia efectuării de verificări de către APIA – Direcția antifraudă control intern și supracontrol, inculpata l-a determinat și ajutat pe Gheorgheci Ion să întocmească 16 înscrisuri intitulate Declarație și 5 înscrisuri intitulate Chitanță, acte depuse ulterior la APIA. Documentele respective sunt scrise de mână, din acestea reieșind că un număr de 5, respectiv 16 persoane i-ar fi vândut ori încredințat utilizarea unor suprafețe de teren, pe o perioadă nedeterminată.”, mai artă DNA.

În cursul zilei de miercuri, consilierul APIA va fi să fie prezentat cu propunere de arestare preventivă pe 30 de zile, la Tribunalul Dolj.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Serviciului Român de Informații Mehedinți.

Oana Mitu

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top