miercuri , 18 octombrie 2017
NEWS ALERT

GREVĂ JAPONEZĂ ÎN SPITALUL JUDEȚEAN ȘI MATERNITATE

Angajaţii din sistemul sanitar sunt în grevă japoneză, de luni până miercuri, timp în care vor purta banderole tricolore, fără a opri însă activitatea. Medicii și asistentele din Spitalul Județean de Urgență și din Maternitatea din Drobeta Turnu Severin au purtat luni banderole tricolore la mână sau în piept, în semn de potest față de finanțarea sistemului, față de salarizare și condițiile în care muncesc.

_DSC0916Doctorul Radu Iman, medic chirurg în cadrul Spitalului Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin și-a desfășurat activitatea cu banderola tricoloră la mână și cu nemulțumirile în suflet.

_DSC0915„Guvernanții nu au reușit să îndeplinească niciuna din dorințele noastre pe care le știe toată lumea: procent mare din PIB, creșterea salariilor, condițiile de muncă omenești, europene. Nicio cerință dintre acestea, deși au promis marea cu sare, guvernanții noștri au uitat sause fac că nu aud.”, a declarat dr. Radu Iman.

Și la maternitate, personalul medical a adoptat aceeași măsură, banderopele tricolore urmând să fie purtate atât pe parcursul zilei de marți cât și miercuri.

Acțiunea medicilor este susținută și de managerul Spitalului Județean din Drobeta Turnu Severin, Doina Borugă, care susține însă că e greu ca revendicările doctorilor să își găsească soluții. „Din punctul de vedere al conducerii unei unități spitalicești nu pot fi împotriviri pentru că revendicările lor nu sunt de natură a împiedica sau a submina activitatea unității sanitare. Sunt revendicări care nu pot fi rezolvate decât la nivel de Guvern. (…) Trebuie descurajată această fugă a medicilor tineri din România spre țările Uniunii Europene. Dacă vrem să avem medici care să trateze pacienții din România evident că trebuie găsire măsuri pentru a-i atrage și a-i ține aici în România. Nici Ministerul nu are cum să fie împotriva acestor solicitări, numai că aceste greutăți, această criză financiară face farte dificilă așezarea acestui buget în acest moment.”, a spus Borugă.

Începând din 7 octombrie, Federaţia Sanitas a declanşat procedurile de organizare a grevei generale.

Angajaţii din sistemul sanitar vor să declanşeze în noiembrie greva generală

Conform calendarului de proteste stabilit, în 2 noiembrie, de la ora11.00, organizaţiile membre ale Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate vor participa la un marş în Bucureşti, pe traseul Piaţa Constituţiei – Ministerul de Finanţe – Piaţa Victoriei.

Angajaţii din sistemul sanitar vor să declanşeze în noiembrie greva generală, cu asigurarea unei treimi din activitate, dacă până atunci guvernanţii nu răspund solicitărilor acestora.

Aceştia cer minimum 6% din PIB pentru Sănătate, o legislaţie care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul public şi privat, o lege a salarizării specifică sistemului de sănătate, apărarea demniţii şi renunţarea la denigrarea profesioniştilor de către autorităţi, organizarea unităţilor medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienţi, precum şi consultarea reală a Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate cu privire la orice măsură ce poate afecta funcţionarea sistemului de sănătate. Angajaţii din sistemul sanitar au protestat în luna septembrie la sediile Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Finanţelor, cerând respectarea promisiunilor din programul de guvernare pentru sănătate.

Oana Mitu

 

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top