sâmbătă , 23 septembrie 2017
NEWS ALERT

GUVERNUL A APROBAT VENITUL DE COMPLETARE PENTRU DISPONIBILIZAŢII RAAN, CONCEDIERILE POT ASTFEL SĂ ÎNCEAPĂ

Venitul lunar de completare pentru sprijinirea angajaţilor disponibilizaţi din companii de stat va fi acordat şi salariaţilor concediaţi din Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN) Drobeta Turnu-Severin, a decis Guvernul, măsură care presupune că procesul de disponibilizare poate începe.

raan

Regia produce apă grea pentru centrala nuclearelectrică din Cernavodă şi energie termică şi electrică pentru uzul propriu şi pentru consumatorii din oraşul Drobeta Turnu-Severin.

Unitatea a intrat în insolvenţă anul trecut, având datorii de 680 milioane lei. În perioada insolvenţei, compania a mai acumulat datorii de 70 milioane lei.

În luna aprilie, aflat la Drobeta Turnu-Severin în prima zi a campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare, premierul Victor Ponta declara că a dispus o analiză la nivelul departamentului pentru Energie, în urma căreia să fie stabilite măsurile în cazul persoanelor care urmează să fie disponibilizate de la RAAN, fără să menţioneze numărul salariaţilor care ar urma să rămână fără locuri de muncă şi nici când anume se va întâmpla acest lucru.

Presa locală a relatat că aproape 300 de angajaţi ai regiei vor rămâne fără locuri de muncă

La acel moment, cei aproximativ 2.700 de salariaţi de pe cele două platforme ale companiei, Romag Prod şi Romag Termo, protestau de mai multe luni reclamând că salariile sunt primite cu întârziere şi înjumătăţite.

Un amplu protest a fost organizat la Drobeta Turnu Severin în 8 aprilie, în faţa Prefecturii Mehedinţi, la care au participat aproximativ o mie de salariaţi de la RAAN, pentru a atrage atenţia cu privire la situaţia economică dificilă a companiei, oamenii temându-se că-şi vor pierde locurile de muncă.

Salariaţii au reclamat că dificultăţile financiare ale regiei sunt cauzate în principal de faptul că Guvernul nu a achitat apa grea produsă pe platforma Romag Prod, încă din a doua parte a anului trecut, valoarea acesteia ridicându-se la 370 milioane lei.

În luna aprilie, ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, l-a demis pe administratorul special al RAAN, Dănuţ Andruşcă, despre care a spus că i se pare „imoral să aibă un venit lunar net de 20.000 lei, în condiţiile în care RAAN este în insolvenţă”, şi a trimis Corpul de Control să facă investigaţii suplimentare la regie.

Conform legii, persoanele disponibilizate primesc indemnizaţie de şomaj, venit lunar de completare şi plăţi compensatorii acordate în conformitate cu prevederile contractelor de muncă aplicabile la nivelul fiecărei societăţi. Venitul lunar de completare este stabilit odată cu indemnizaţia de şomaj şi este egal cu diferenţa dintre salariul individual mediu net pe ultimele 3 luni înainte de concediere, stabilit pe baza clauzelor din contractul individual de muncă, dar nu mai mult decât salariul mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care s-a efectuat concedierea, comunicat de Institutul Naţional de Statistică, şi nivelul indemnizaţiei de şomaj.

Venitul de completare este acordat lunar, pe perioade stabilite diferenţiat, în funcţie de vechimea în muncă a persoanelor concediate în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, respectiv pe 12 luni, pentru persoanele care au o vechime în muncă cuprinsă între 3 -10 ani, pe 20 de luni, pentru persoanele care au o vechime în muncă cuprinsă între 10 şi 15 ani, pe 22 de luni, pentru salariaţii care au o vechime în muncă cuprinsă între 15 şi 25 de ani, şi pe 24 de luni, pentru salariaţii care au o vechime în muncă de peste 25 de ani.

 

loading...


Un Comentariu

  1. Cornel PORTOCALIU

    Acum sa vezi inghesuiala la disponibilizari la RAAN . Iar conturile personale ale celor care se vor ocupa de aceasta concediere vor fi ingrasate simtitor . Vor ramane doar cei care au dus RAAN in faliment si care trebuie sa vegheze ca falimentul sa fie IREVERSIBIL . Iar DNA , DIICOT , Camera de Conturi , IPJ si Parchetele nu trebuie sa fie deranjate … Somn usor !

Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top