sâmbătă , 23 septembrie 2017
NEWS ALERT

HOTII S-AU REPROFILAT! ÎN MEHEDINŢI SPARG SEDIILE PARTIDELOR POLITICE

În decurs de mai puţin de o lună, sediile a două partide politice din Drobeta Turnu Severin au fost forţate. Dacă la PPDD hoţii au reuşit să intre să ia baza de date, la PNL, infractorii s-au dat bătuţi, după ce au rupt o cheie în yala sediului.
Cel mai recent atac al hoţilor a vizat sediul Organizaţiei Judeţene a Partidului Naţional Liberal, aflat pe strada Traian din Drobeta Turnu Severin, în data de 9 iulie.

sediul PNL SPART
Preşedintele PNL Drobeta Turnu Severin, Daniel Cîrjan a declarat că hoţii nu au reuşit să intre. S-au dat bătuţi după ce au rupt o cheie în yală.
„Secretara de la sediul PNL, venind ca de obicei la serviciu a descoperit faptul că uşa de la intrarea în sediul Partidului a fost forţată. A fost forţat şi lacătul, a fost forţată şi încuietoarea, am găsit şi o cheie ruptă în yală. Am anunţat reprezentanţii Poliţiei, Criminalistica, au venit şi în acest moment este o anchetă în desfăşurare. Sper din toată inima să nu aibă legătură această tentativă de efracţie cu luptele interne din Partidul Naţional Liberal şi ar fi regretabil să fie vreo conexiune între cele două.” , a delcarat Daniel Cîrjan.
În încercarea de a-i descuraja pe hoţi, reprezentanţii PNL au apelat la o firmă specializată în sisteme de supraveghere, astfel că în cursul zilei de miercuri se lucra de zor la montarea de camere video care să înregistreze fiecare mişcare.

Dacă şeful PNL Drobeta Turnu Severin are încredere că organele de anchetă îşi vor face datoria şi se va afla cine a încercat să pătrundă prin efracţie în sediul partidului, nu la fel de încrezătoare este şefa Partidului Poporului Dan Diaconescu, Filiala Mehedinţi, al cărui sediu a fost spart în data de 25 iunie.
gheorghita floari„Aproximativ trei săptămâni au trecut de când sediul Partidului Poporului Dan Diaconescu a fost spart. Am luat legătura cu domnii de la Poliţie întrebând ce s-a întâmplat şi dacă s-a depistat făptuitorul. N-am primit niciun răspuns, s-au trimis actele la Parchet, dar aşteptăm răspuns.”, a declarat miercuri Gheorghiţa Floari.
Uşa sediului PPDD Mehedinţi, aflat la doar câteva sute de metri distanţă de sediul PNL a fost forţată în data de 25 iunie, iar membrii formaţiunii politice şi poliţiştii au depistat că s-a furat calculatorul, dar şi aproximativ 200 de lei, bani strânşi din cotizaţiile membrilor şi lăsaţi într-un dulap.
„Nu este întâmplător, nici la PNL cum nu este întâmplător ce s-a întâmplat nici la PPDD, încearcă să ne intimideze. Nu ştiu dacă s-a luat ceva de la PNL, dar de la noi s-a luat baza de date. Este o intimidare şi ca o părere personală, nu în calitate de preşedinte de partid, nu cred că se vor prinde vreodată hoţii.”, a declarat Gheorghiţa Floari, preşedintele PPDD Mehedinţi.
În măsura în care tot pe strada Traian se află şi sediul PSD Mehedinţi, ultimele evenimente pot fi un semnal de alarmă pentru social democraţi, să-şi ia toate măsurile, să nu fie şi ei prădaţi de hoţi.
Oana Mitu

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top