joi , 21 septembrie 2017
NEWS ALERT

INDIVID PRINS ÎN FLAGRANT ÎN TIMP CE SPĂRGEA O MAŞINĂ ÎN DROBETA TURNU SEVERIN. ACESTA VANDALIZASE ALTE 14 AUTOTURISME DIN MUNICIPIU.

Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier al municipiului Drobeta Turnu Severin l-au prins în flagrant în noaptea de marţi spre miercuri, pe un individ în timp ce spărgea un autoturism în municipiul Drobeta Turnu Severin, în urma verificărilor stabilindu-se că acesta a spart alte 14 maşini.

jeep

Bărbatul în vârstă de 53 de ani a fost prins pe o stradă din zona Hotelului Traian din Drobeta Turnu Severin, în timp ce spărgea o maşină care era parcată. Imediat ce l-au prins în flagrant, poliţiştii de la Biroul Rutier au anunţat colegii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale care au ajuns la faţa locului şi au demarat cercetările. S-a stabilit că individul a spart alte 14 autoturisme din oraş. Acesta opera cu chei potrivite în cazul maşinilor autohtone, iar în cazul celor străine spărgea geamurile pentru a intra în interior. Individul fura bunuri care puteau fi valorificate precum casetofoane sau CD-Playere, dar şi odorizante şi chiar pastile pe care proprietarii le ţineu în maşini.

Primele informaţii arată că bărbatul are probleme psihice şi ar fi internat în centrul de la Gura Văii, de unde fugea frecvent pentru a da spargerile.

Poliţiştii desfăşoară cercetări pentru a stabili întreaga activitate infracţională a individului.

Oana Mitu

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top