vineri , 20 octombrie 2017
NEWS ALERT

INSTRUCTOR AUTO REŢINUT PENTRU TRAFIC DE INFLUENŢĂ

Un instructor auto din Drobeta Turnu Severin a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Judeţean Mehedinţi pentru trafic de influenţă, acesta pretinzând mită 250 de euro de la un cursant căruia i-a promis că îl ajută să treacă proba practică.

scoalaPotrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, Fănică Cercel, instructorul în Văleanu Daniel Iulian, în vârstă de 34 de ani din Drobeta Turnu Severin a fost reţinut în noaptea de marţi spre miercuri.

„S-au făcut cercetări pentru infracţiunea de trafic de influenţă. S-a reţinut că în calitatea pe care o avea a pretins de la un cursant suma de 250 de euro promiţându-i că va interveni pe lângă agentul examinator cu ocazia examenului de obţinere a permisului auto pentru a-l promova. Este vorba de proba practică.”, a declarat Cercel.

În urma audierilor care vor avea loc în cursul zilei de miercuri, procurorul de caz  urmează să decidă dacă insturctorul auto va fi prezentat Tribunalului Mehedinţi cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Cazul a fost instrumentat de ofiţerii Direcţei Generale Anticorupţie Mehedinţi în baza unei sesizări făcute de către cursant.

Oana Mitu

 

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top