vineri , 20 octombrie 2017
NEWS ALERT

ISU MEHEDINȚI VA ACHIZIȚIONA ECHIPAMENTE MODERNE DE INTERVENȚIE PE BANI EUROPENI

Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Mehedinți derulează proiectul “Gestionarea în comun a situațiilor de urgență în zona transfrontalieră România – Serbia”, prin atragerea a peste două milioane de euro, fonduri europene urmând să se facă achiziții importante de echipamentepentru cele două state.

ISU “Drobeta” este singurul inspectorat din ţară implicat în crearea şi implementarea unui proiect transfrontalier în domeniul situaţiilor de urgenţă.           

DESCHIDERE 2

Prin acest proiect, implementat de ISU “Drobeta”, se urmăreşte creşterea capacităţii de monitorizare şi de reacţie a autorităţilor în caz de dezastre naturale, prin crearea unui sistem eficient în zona transfrontalieră Mehedinţi – Bor, creşterea capacităţii de intervenţie prin achiziţionarea unor echipamente specifice, dar şi crearea unui sistem de informare şi comunicare comun privind gestionarea situaţiilor de urgenţă din zona transfrontalieră.

În luna aprilie 2013, ISU “Drobeta” a semnat contractul de finanţare, fapt ce a declanşat implementarea proiectului pe o perioadă de 12 luni. Din bugetul total de 2.298.678 Euro, 1.277.685,91 Euro revin liderului de proiect – ISU Mehedinți şi 1.020.991,99 Euro Partenerului 2 – Ministerul de Interne din Republica Serbia. Finanţarea este asigurată prin Programul IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia, iar cofinanțarea de la bugetul de stat al României este de 15%, în cuantum de 191,652.89 Euro.

Prin acest proiect transfrontalier, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta” al judeţului Mehedinţi va achiziţiona tehnică şi mijloace de intervenţii (un centru mobil de comunicaţii, în care toate comunicaţiile vor fi integrate printr-o consolă, o cameră de termoviziune, 3 ATV-uri pentru stingerea incendiilor, 2 bărci pneumatice, 50 saci stingători şi o şalupă) necesare salvării persoanelor şi bunurilor acestora din diferite situaţii de urgenţă.

Partenerii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „DROBETA” al judeţului Mehedinţi în derularea şi implementarea proiectului, sunt reprezentanţii Ministerului de Interne din Republica Serbia şi I.S.U. „Semenic” al judeţului Caraş-Severin.

ATV-uri și cameră de termoviziune la ISU Mehedinți

Managerul proiectului demarat de ISU Mehedinți este prim adjunctul Inspectoratului, locotenent colonel Florentin Dragomir, care a prezentat stadiul proiectului și utilitatea echipamentelor care se vor achiziționat în cadrul unei conferințe susținută miercuri, la care au participat, prefectul județului Mehedinți, Nicolae Drăghiea, viceprimarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, reprezentanții mai multor instituții partenere ale ISU Mehedinți, dar și reprezentantul Minsietrului de Interne din Serbia, Goran Bubalo.

DRAGOMIR“În cadrul Proiectului transferontalier România – Serbia, Inspectoratul pentru Situații de Urgență alături de parteneri din Republica Serbia și ISU Caraș Severin vom achiziționa un echipament, centru de comunicații mobil în care vom avea instalate toate tipurile de instalații radio, prin satelit, GSM. De asemenea vom avea un sistem integrat pentru gestionarea situațiilor de urgență util pentru luarea unor decizii utile într-un timp foarte scurt, care va fi pus atât la dispoziția Inspectoratului pentru Situații de Urgență cât și Comitetului Județean pentru Situații de Urgență când este necesar ca și el să fie activate. Vor fi achiziționate trei ATV-uri destinate intervențiilor la incendiile de pădure, în litiera acesteia sau la vegetație uscată. Zicem noi ca sunt foarte importante având în vedere că sunt dotate cu o cantitate importantă de apă, minim 150 de litri de apă și spumă. De asemenea vom avea, ca și noutate, o cameră de termoviziune care ne va ajuta să putem identifica în locațiile incendiate victime sau locul unde focarul este cel mai intens și am putea să ne concentrăm acolo toate energiile și forțele. Vom avea de achiziționat 50 de saci stingători, la fel, special destinați pentru intervenția individuală a pompierilor la incendiile de pădure. Vom avea, de asemenea, două bărci pneumatice pentru salvarea victimelor de pe râurile interioare sau alte cursuri de apă. Vom desfășura împreună cu patenerii din proiect un ghid de bune practice care se va adresa atât populației din cele două țări, din Serbia – regiunea Bor și România – județele Mehedinți și Caraș Severin. Vom avea proceduri de intervenție comune care vor stabili foarte exact care va fi modalitatea de intervenție, de a ajunge într-un timp foarte scurt atât echipele de intervenție din Serbia cât și echipele din România.”

Reprezentantul Ministerului de Interne din Serbia a recunoscut în cadrul conferinței de presă că astfel de echipamente sunt importante pentru statul vecin.

“Prin intermediul proiectului se va achiziționa echipament important și deosebit pentru cele două state, România și Serbia. În Serbia nu s-au mai întâlnit echipamente de o asemenea importanță”, a precizat Goran Bubalo, reprezentantul Ministerului de Interne, Departamentul Pompieri din Serbia.

În urma proiectului se va iniția procedură comună de intervenție, între România și Serbia, în cazul intervențiilor pe zona transfrontalieră, care va fi recunoscută la nivel central. O astfel de procedură există la momentul actual și între România și Bulgaria.

Centrul de informații care a fost deja instalat la ISU Mehedinți, odată cu cele amenajate în cele opt centre regionale din țară va fi perfecționat. În urma proiectului transfrontalier, acesta va fi dotat cu o dronă care va asigura survolarea zonelor incendiate sau afectate de inundații și va putea transmite imagini și filmări din zona respectivă, unde forțele nu au posibilitatea să ajungă pentru a le identifica.

Autoritățile salută implicarea ISU Mehedinți în dotarea unității

Întrucât echipamentele care se vor achiziționa până în luna martie 2014 sunt menite să eficientizeze intervenția pompierilor din cadrul ISU Mehedinți, autoritățile locale și județene au apreciat implicarea reprezentanților unității în proiect.

Viceprimarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu a identificat calitatea umană a proiectului transfrontalier.

SCRECIU“Aș sublinia latura umană a acestui proiect, calitatea lui umană. Faptul că ISU are mijloace moderne de intervenție este un lucru extraordinar atât pentru noi ca județ, cât și pentru noi, ca oraș. M-a impresionat acea cameră cu termoviziune, faptul că în momentul în care intri într-un incendiu Știi exact cu acea cameră unde se află eventualele victime este un lucru extraordinar. Mergi direct acolo și cu această cameră, posibilitatea de a salva vieți este mult mai mare. Este un proiect la care am participat și noi cu ajutor de la nivelul Primăriei, am avut și noi proiecte cu ISU și sperăm să mai avem în continuare.”, a declarat Marius Screciu.

Prefectul județului Mehedinți, Nicolae Drăghiea spune că demersul ISU Mehedinți este important pentru integrarea Serbiei în Uniunea Europeană.

„Probabil că este unicat în România (n.r. proiectul), mai ales că el cuprinde și o situație transfrontalieră, adică o situație de urgență pe care o putem gestiona împreună cu Serbia. Prin acest proiect dăm o mână de ajutor și Serbiei pentru a fi lături de noi așa cum este și normal, în Uniunea Europeană. În afară de acest lucru putem vorbi despre realizarea unor obiective îndrăznețe, mai ales că achiziționarea de camere cu termoviziune, acele ATV-uri care pot intra pe drumuri impracticabile care nu prea se găsesc în România în acest moment, ne dă posibilitatea să acordăm cetățeanului siguranța pe care o merită.”, a declarat Nicolae Drăghiea.

Oana Mitu

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top