sâmbătă , 22 iulie 2017
NEWS ALERT

JUMĂTATE DIN MEMBRII PLR ORŞOVA PROVIN DE LA PNL. CE EFECTE ARE OUG PENTRU ALEŞI LA ORŞOVA?

Organizaţia Partidului Liberal Reformator Orşova a strâns aproape o sută de membri cu adeziuni semnate, în perioada următoare doi consilieri locali de la PNL mainfestându-şi intenţia de a trece la PLR imediat ce va intra în vigoare Ordonanţa aprobată de Guvern potrivit căreia aleşii au termen 45 de zile să schimbe partidul pe listele căruia au fost aleşi, fără să piardă locurile în forurile judeţene sau locale.

plrPreşedintele interimar al PLR Orşova, Bogdan Duică a declarat marţi, că jumătate dintre membrii Organizaţiei provin de la PNL, iar ceilalţi sunt simpatizanţi care au vrut să se alăture echipei lui Călin Popescu Tăriceanu. Totodată s-au purtat discuţii care sunt în fază avansată pentru ca şi doi dintre cei trei consilieri locali ai PNL Orşova să treacă la PLR.

”În momentul de faţă sunt 95 de membri cu adeziuni. Din Biroul Politic Municipal Orşova, de la PNL Orşova au venit şase membri, iar în total au venit aproximativ 55 – 65 de membrii de la PNL şi în continuare vor mai veni. S-a constituit Organizaţia PLR Orşova, cu vicepreşedinţi şi membrii Biroului Politic. Când Ordonanţa va intra în vigoare 100% cei doi consilieri PNL vor trece la Partidul Liberal Reformator: Neghină Ştefan şi Toma Basarabă.”, a declarat Bogdan Duică.

Liderul Organizaţiei susţine că PLR Orşova stă bine şi la capitolul strângerii de semnături pentru candidatura la preşedinţie a lui Călin Popescu Tăriceanu.

„Cei de la ACL au ieşit pe stradă să ia semnături iar oamenii care au aflat că sunt preşedinte la Partidul Liberal Reformator m-au sunat pe mine că vor să dea pentru domnul Tăriceanu semnătură şi nu pentru ACL, pentru domnul Iohannis. Deocamdată noi stăm foarte bine cu semnăturile, deşi cei de la ACL se vaită, noi stăm foarte bine. Într-o săptămână am strâns aproximativ 250 – 300 de semnături la Orşova pentru domnul Tăriceanu.”, a mai spus preşedintele interimar al PLR Orşova, Bogdan Duică.

În condiţiile în care Ştefan Neghină şi Toma Basarabă trec la PLR, Partidul Naţional Liberal rămâne la Orşova cu un singur consilier local – Aurelian Truşcă.

Oana Mitu

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top