joi , 27 iulie 2017
NEWS ALERT

KLAUS IOHANNIS LA TURNU SEVERIN: „ÎN ROMÂNIA SE POATE FACE ADMINISTRAŢIE PENTRU OAMENI”

Prezidenţiabilul ACL, Klaus Iohannis, a fost prezent joi la Drobeta Turnu Severin, unde s-a întâlnit la Casa Tineretului cu membrii şi simpatizanţii din Mehedinţi. “Noi Alianţa Creştin Liberală vom câştiga alegerile din 2014!”, a fost mesajul pe care preşedintele liberalilor l-a transmis celor peste 600 de persoane prezente în sală.

DSCF9741

Klaus Iohannis a vorbit despre realizările sale în municipiul pe care îl conduce din anul 2000. Prima problemă pe care a rezolvat-o în calitate de edil al Sibiului a fost cea a şomajului.

DSCF9763

„Eu sunt primarul municipiului Sibiu, este o onoare pentru mine fiindcă de 14 ani conduc destinele municipiului Sibiu. Atunci în 2000, când am devenit primarul municipiului Sibiu, Sibiul devenise un fel de târg prăfuit, majoritatea marilor întreprinderi au fost închise, am avut un şomaj – nu o să vă vină să credeţi – de peste 12 la sută. Atunci am mers personal în Germania, în Austria, am vorbit cu oameni de afaceri, am vorbit cu investitori, le-am explicat unde este Sibiul, de ce este bine să vină să investească în Sibiu şi m-au crezut şi au venit şi am creat în câţiva ani mii de locuri de muncă. Şi acum zece ani şomajul în Sibiu a dispărut şi dispărut a rămas. Iar în 2004, împreună cu Luxemburgul ne-am depus candidatura pentru capitală cultural europeană şi am fost acceptat în 2005 din prima şi în 2007 Sibiul a fost capitală cultural europeană şi a fost un mare succes”, a spus Iohannis.

DSCF9744

În opinia liderului liberal, în România „se poate face administraţie pentru oameni”: „Şi aceste lucruri nu vi le spun ca să mă laud eu, aceste lucruri vi le spun ca să înţelegeţi că în România se poate face administraţie pentru oameni, că în România se poate face politică fără scandal, fără circ. Şi vă spun se poate în fiecare comună, se poate în fiecare oraş şi eu o să demonstrez că se poate în toată România. M-au întrebat oamenii de ce vreau să merg la Bucureşti, de ce nu stau acasă la Sibiu că este foarte bine şi le-am spus că eu vreau să merg la Bucureşti, eu vreau să merg la Cotroceni ca să facem altfel de politică în România. Eu vreau mai puţină gălăgie şi mai multă aplecare asupra problemelor, mai puţin spectacol şi mai multe rezultate. În ultimii 10 ani s-au deschis prea multe falii în societatea românească, este nevoie de cineva care vrea să facă altă politică, este nevoie să aducem oamenii împreună, să aducem specialişti pentru a rezolva marile problemele ale României, pentru a rezolva problemele din Educaţie”.

DSCF9749

Klaus Iohannis a mai spus că este nevoie de o schimbare profundă în multe domenii, precum Educaţie, Sănătate, Pensii.

DSCF9739

„Luni începe anul şcolar şi iar nu ştim ce fac tinerii care au fost trimişi la şcoală timp de 12 ani şi nu au luat bac-ul. Iar cei care termină o facultate şi nu găsesc un loc de muncă ce facem cu ei? Iar investitorii care vin la noi şi ne întreabă <<domnilor primari nouă ne trebuie forţă de muncă calificată>>, toate acestea trebuie lămurite. Este nevoie să rediscutăm sistemul de sănătate. Dacă mergem la spital să nu vă trimită la farmacia din colţ să vă cumpăraţi singuri medicamentele. Este nevoie să rediscutăm sistemul de pensii, este nevoie de foarte multe lucruri şi singurul care poate să le pună în discuţia publică cu şanse de reuşită este preşedintele României. Acest lucruri  vreau să le fac”, a mai spus Klaus Iohannis.

DSCF9768

La Drobeta Turnu Severin, Klaus Iohannis a fost  însoţit de Ludovic Orban, Gheorghe Flutur, Andreea Paul, Marian Jean Marinescu, Mihai Voicu.

Corina Macavei

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top