joi , 21 septembrie 2017
NEWS ALERT

MANIFESTĂRI CULTURALE DEDICATE LUI MIHAI EMINESCU

La Drobeta Turnu Severin vor fi organizate în zilele de 9 şi 10 ianuarie ample manifestări dedicate naşterii poetului naţional eminescuMihai Eminescu.

Consiliul Judeţean Mehedinţi împreună cu Biblioteca Judeţeană I.Gh. Bibicescu din Drobeta Turnu Severin, Grup Media SINGUR,  Editura ŞTEF, Societatea cultural-artistică Dunaris, Fundaţia pentru Tineret Mehedinţi organizează în perioada 9-10 ianuarie la Drobeta Turnu Severin prima ediţie a manifestării „Sărbătorile Eminescu”.

Manifestările debutează joi, începând cu ora 11,00, la Biblioteca Judeţeană „I. Gh. Bibicescu cu o evocare literară, ştiinţifică şi artistică „La Steaua Eminescu …”. Vineri, 10 ianuarie, la Casa Tineretului din Drobeta Turnu Severin va avea loc o expoziţie de carte, la care vor expune editurile Singur, Grinta, Aius, Stef, precizează Dan Şalapa, preşedintele Societăţii Dunaris.

Tot aici va fi organizată o expoziţie de produse hand made, realizate de membrii Clubului de arte şi meşteşugari „Dunaris” şi, de asemenea, vor avea loc lansările de carte a scriitorilor Dan Şalapa şi Ştefan Doru Dăncuş. Seara se încheie cu gala „Luceafărul – 2013” şi un spectacol folk susţinut de Grupul Arhaic. Invitatul special al serii este Grupul vocal-folcloric „Izvoraşul”.

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top