luni , 23 octombrie 2017
NEWS ALERT

MARCEL VELA (PNL): INCLUDEREA MEHEDINŢIULUI ÎN REGIUNEA VEST AR ÎNSEMNA ÎNDREPTAREA UNUI ABUZ ISTORIC

Vicepreşedintele PNL, Marcel Vela, preşedinte al PNL Caraş-Severin şi lider interimar al filialei PNL Mehedinţi, a declarat vineri pentru Agerpres că includerea judeţului Mehedinţi în Regiunea Vest, alături de Caraş-Severin, Timiş şi Arad, ar însemna îndreptarea unui abuz istoric, făcut în anul 1968.

marcel velaMarcel Vela s-a declarat de acord cu înfiinţarea a zece regiuni, inclusiv pentru o mai bună şi rezonabilă împărţire teritorială între cele două centre urbane, Braşov şi Sibiu, puternice economic şi cu tradiţii şi istorie separate.

De asemenea, liderul liberalilor cărăşeni sprijină integrarea judeţului Hunedoara în regiunea cu centrul la Sibiu, de care acesta este legat ca evoluţie şi ca infrastructură, mai bine şi mai eficient decât de Banat.

Vela a spus că sprijină înfiinţarea unei Regiuni Vest formată din patru judeţe: Caraş-Severin, Arad, Timiş şi Mehedinţi, din mai multe considerente: “Este vorba de accesarea  proiectelor transfrontaliere şi de creşterea dezvoltării durabile şi eficiente în zona graniţei cu Serbia şi Ungaria, echilibrarea ca număr de judeţe şi populaţie în această nouă abordare regională naţională, apoi, îndreptarea abuzului istoric de la ‘reforma’ administrativă din anul 1968, când regimul comunist a deposedat în mod abuziv Banatul de Orşova şi de comunele de pe Clisura Dunării”.

Marcel Vela, în calitatea sa de vicepreşedinte executiv al PNL, responsabil la nivel naţional cu administraţia publică a afirmat că “este dorinţa firească” a cetăţenilor şi liderilor politici din această nouă regiune de a fi împreună, într-o construcţie teritorial-administrativă modernă.

Corina Macavei

loading...


Un Comentariu

  1. Domnul care a distrus PNL Mehedinti a intrebat cumva SI locuitorii jud. Mehedinti in
    legatura cu ceea ce doresc sau , de la inaltimea FUNCTIEI SALE considera ca tot
    ceea ce domnia sa zice TREBUIE si insusit ?!
    Stiti cumva ce procentaj are PNL in Mehedinti in acest moment sub „atenta” …..
    indrumare a vestitului M. Vela ?! Vorbiti mai bine in numele PNL Caransebes decat
    in numele „cetatenilor” jud. Mehedinti , domnule primar de Caransebes !

Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top