vineri , 22 septembrie 2017
NEWS ALERT

MĂSURI PENTRU LIMITAREA EFECTELOR INUNDAŢIILOR, LA GVARDENIŢA, ÎN MEHEDINŢI

Zeci de localnici din comuna Bălăciţa încarcă saci cu nisip adus în comuna Bălăcitţa de către reprezentanţii Apelor Române Mehedinţi, pentru ca aceştia să fie folosiţi pentru consolidarea malurilor râului Desnăţui, în cazul în care acesta va ieşi din matcă, având în vedere că judeţul se află sub cod galben de inundaţii, iar de miercuri de la ora 16.00 ,sub cod portocaliu.

schitPrimarul comunei Bălăciţa, Constantin Vlăduţi a declarat, miercuri, că pentru prevenirea efectelor ploilor abundente care sunt anunţate de meteorologi, cantitatea de aproximativ o sută de tone de nisip adusă în zonă de Apele Române este încărcată în saci, aceştia urmând să fie aşezaţi acolo unde va fi nevoie pentru ca apa să nu ajungă îbn gospodăriile şi casele oamenilor.

De asemenea, reprezentanţii Apelor Române au dus o cantitate importantă de nisip şi la Valea Anilor, o altă zonă unde ploile abundente ar putea provoca pagube în gospodăriile oamenilor.

Totodată, miercuri, la nivelul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urtgenţă Mehedinţi s-a întrunit grupa operativă în vederea monitorizării situaţiei în judeţ pe perioada avertizărilor meteorologice şi hidrologice.

La  ora transmiterii acestei ştiri, situaţia atenţionărilor/avertizărilor hidrometeorologice se prezintă astfel:

– 13.05.2014 ora 23˚˚ – 14.05.2014 ora 12˚˚- atenţionare meteo cod galben;

– 14.05.2014 ora 00˚˚ – 16.05.2014 ora 18˚˚ – avertizare hidrologică Cod galben pe bazinul hidrografic Drincea şi afluenţii Jiului din jud. Mehedinţi;

– 14.05.2014 ora 16˚˚ – 15.05.2014 ora 02˚˚ – atenţionare meteo cod portocaliu;

14.05.2014 ora 09˚˚-  16.05.2014 ora 18˚˚ – avertizare hidrologică Cod portocaliu pe bazinul hidrografic Drincea şi afluenţii Jiului din jud. Mehedinţi.

Oana Mitu

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top