vineri , 20 octombrie 2017
NEWS ALERT

MĂSURI SPORITE ALE JANDARMERIEI PENTRU MECIUL FC U CRAIOVA-CS MIOVENI, PE MUNICIPALUL SEVERINEAN

Peste 100 de jandarmi  vor asigura măsurile de ordine publică la meciul de fotbal dintre echipele FC U Craiova- CS Mioveni, care se desfăşoară vineri, 21 martie, pe Stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin, începând cu ora 16.00

foto meci 182

Efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Mehedinţi şi Grupării de Jandarmi Mobile ,,Fraţii Buzeşti Craiova”, vor asigura măsurile de ordine  publică la meciul de fotbal dintre echipele FC U Craiova-CS Mioveni. Partida de fotbal este catalogată a fi cu grad mediu de risc.

Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Mehedinţi atrage atenţia că accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 14.30, doar pe bază de bilete, abonamente şi invitaţii, aşteptându-se aproximativ  3000 de spectatori;

foto meci scoli 144Accesul în incinta stadionului  se poate efectua pe la porţile de acces nr.1,2,8 şi intrarea oficială, aferente sectoarelor: tribuna oficială,tribuna 0, tribuna a IB şi peluza nord, care va fi rezervată galeriei oaspete. La tribuna 0 accesul se va face cu bilet de acces general pe care clubul organizator are aplicată ştampila cu menţiunea ,,Tribuna 0”. Jandarmii le reamintesc spectatorilor că  pe timpul desfăşurării meciului, se interzice comercializarea şi consumul băuturilor alcoolice în imediata apropiere a arenei sportive. De asemenea, în incinta arenei sportive, este interzis accesul persoanelor care se află în stare de ebrietate, sau care se află sub influenţa substanţelor halucinogene, al persoanelor care au asupra lor băuturi alcoolice, arme şi muniţii de orice fel, făclii, torţe, artificii, petarde, materiale explozive, incendiare sau fumigene, substanţe toxice, halucinogene, cuţite, pumnale, şişuri, ori alte asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, împungere ori lovire.

Publicul nu are acces pe suprafaţa de joc sau în zona vestiarelor. Este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări der orice fel şi la violenţă publică.

Spectatorilor le este interzis să  escaladeze gardurile care delimitează spaţiul de joc sau gardurile interioare de separare a sectoarelor, să arunce asupra celorlalţi spectatori, oficiali sau jucători a precum şi în direcţia suprafeţei de joc  cu obiecte de orice fel sau cu substanţe corozive care murdăresc, să refuze părăsirea imediată a arenei sportive, dacă măsura evacuării a fost dispusă de către personalul de ordine şi siguranţă sau de către forţele de ordine.

Jandarmeria Mehedinţi  recomandă participanţilor să vină la stadion începând cu ora deschiderii porţilor de acces pentru a evita aglomerarea inutilă a acestora. De asemenea, suporterii sunt sfătuiţi  să manifeste înţelegere faţă de măsurile care vor fi adoptate cu acest prilej, să răspundă cu solicitudine forţelor de ordine, pentru ca această competiţie sportivă să se desfăşoare în condiţii optime de siguranţă.

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top