joi , 20 iulie 2017
NEWS ALERT

MĂSURI SPORITE LA ÎNCEPUT DE AN ȘCOLAR: 43 DE PATRULE PEDESTRE ȘI 48 PATRULE AUTO

La începutul anului școlar 2014-2015, aproximativ 220 de poliţiştii din structurile de prevenire, proximitate, rutieră, judiciar, ordine publică şi de la posturile comunale vor fi prezenți la deschiderea festivităților.

politie

 

În contextul începerii anului şcolar 2014-2015, astăzi, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți a avut loc o întâlnire a factorilor responsabili în asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.

La întâlnire au participat prefectul județului Mehedinți, Nicolae Drăghiea, șeful Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, cms șef Oprița Romulus, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Mehedinți, prof. dr. Mirela Pintea Enea, precum și reprezentanți ai structurilor de prevenire, ordine publică și Poliția Locală.

În cadrul întâlnirii au fost puse în discuție aspecte ce vizează măsurile pe care structurile responsabile cu asigurarea climatului de ordine publică le vor adopta în anul școlar 2014-2015.

De asemenea, s-a avut în vedere gradul de asigurare a unităților de învățământ cu sisteme de supraveghere video, a pazei proprii în incinta școlilor și perimetrul acestora, continuarea activităților educativ-preventive la orele de curs, precum și reactivarea patrulelor școlare existente.

Oamenii legii vor fi constituiți în peste 43 de patrule pedestre și 48 patrule auto.

Poliţiştii de la rutieră vor fi prezenţi în apropierea şcolilor, pe arterele de circulaţie intens tranzitate, pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier la orele de maximă afluire a elevilor.

În cursul anului şcolar 2013-2014, nu s-au înregistrat creșteri în ceea ce privește numărul infracţiunilor sesizate săvârșite în incinta unităților de învățământ preuniversitar, în timp în zonele adiacente școlilor nu au fost sesizate infracțiuni.

Polițiștii mehedințeni audesfășurat în anul școlar 2013-2014, 1388 acțiuni de prevenire și combatere a delincvenței juvenile și absenteismului școlar, informări către alte instituții, întâlniri cu cadrele didactice și părinți, etc.

În perioada de referință au fost controlate 654 unități economice amplasate în zonele adiacente unităților de învățământ, au fost legitimate 2.953 persoane și aplicate 1176 sancțiuni contravenționale.

 

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top