marți , 17 octombrie 2017
NEWS ALERT

MEHEDINŢI: PESTE 90% DINTRE LOCURILE DIN CLASA PREGĂTITOARE AU FOST OCUPATE

Peste 90% dintre cei 2053 de copii aşteptaţi să se înscrie în clasa pregătitoare şi-au definitivat dosarele şi s-au înscris la şcolile din Mehedinţi, înainte cu câteva ore de încheierea înscrierilor fiind libere doar 125 de locuri.

DSCF3940

Inspectorul şcolar general, Marian Şuţă a declarat luni după-amiază că în urma recensămâtului făcut în şcoli, înainte de începerea înscrierilor s-a stabilit că în şcolile din Mehedinţi ar urma să se înscrie în clasa pregătitoare  un număr de 2053 de preşcolari, până luni la ora 14, fiind depuse 1928 de dosare care au fost şi validate.

„Probleme sunt la unele şcoli din municipiul Drobeta Turnu Severin, acolo unde nu s-au ocupat toate locurile, întrucât părinţii au încercat să-i înscrie pe copii la alte şcoli decât cele din circumscripţia în care locuiesc. În cele din urmă se vor ocupa toate locurile, părinţii aşteaptă să vadă dacă le sunt acceptate dosarele în alte şcoli decât cele din circumscripţiile în care locuiesc.”, a explicat Şuţă.

Un astfel de exemplu este Şcoala Numărul 1 din Drobeta Turnu Severin, „Dimitrie Grecescu”, unde erau aşteptaţi să se înscrie 26 de elevi în clasa pregătitoare, dar până luni după-amiază erau înscrişi doar 12.

Şuţă a mai spus că în judeţul Mehedinţi nu au fost semnalate probleme legate de înscrierea elevilor în clasa pregătitoare, adăugând că este printre judeţele cu cel mai mare procentaj de înscriere.

Înscrierile în clasa pregătitoare se încheie luni seara.

Oana Mitu

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top