duminică , 24 septembrie 2017
NEWS ALERT

MIEII NU SE MAI TAIE LA DROBETA TURNU SEVERIN. SINGURUL SPAȚIU AUTORIZAT ESTE ABATORUL DE LA BROȘTENI

Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA)dă o lovitură grea crescătorilor de oi, dar și creștinilor care vor să aibă pe masa de Paști, tradiționala carne de miel. Anul acesta, în Mehedinți există o singură locație autorizată pentru sacrificarea mieilor, aflată la aproximativ 40 de kilometri de Drobeta Turnu Severin. Asociațiile de profil, autoritățile județene și ciobanii reacționează. Măsura atrage creșterea prețului cărnii de miel cu cel puțin 30%.

_DSC0120

ANSVSA a înștiințat Direcția Sanitar Veterinară (DSV) Mehedinți că anul acesta nu se vor acorda autorizații temporare pentru sacrificarea mieilor, animalele putând fi sacrificate doar în abatoare. Potrivit purtătorului de cuvânt al DSV Mehedinți, Adriana Ganea, în județul Mehedinți există un singur abator autorizat pentru sacrificarea tuturor speciilor, la Broșteni.

_DSC0175“Anul acesta, sacrificarea mieilor se va face doar în unități autorizate sau înregistrate sanitar veterinar, ne referim aici doar la abatoarele care sunt autorizate și controlate de medicii sanita-veterinari. La noi în Mehedinți avem un singur abator, ne referim aici la toate speciile: turine, porcine, caprine și oi. Sperăm că vor fi oameni care vor duce mieii pentru a fi sacrificați, dar tot ce se sacrifică în abator se comercializează doar prin unități autorizate, ne referim la supermarket-uri, market-uri, care la fel, sunt supuse controlului sanitar-veterinar.”, a declarat Adriana Ganea.

Cu alte cuvinte, normele europene pe care România este obligată să le respecte sunt clare. Există două regulamente europene în care sunt transpuse cerințele legislative din punctul de vedere al sănătății omului. Acestea specifică foarte clar că mieii trebuie sacrificați în locuri special amenajate unde există un risc minim sau aproape nul de a apărea o contaminare sau o infestare a carcasei de miel.

În aceste condiții, dacă în anii trecuți, în fiecare oraș al județului au fost amenajate spații autorizate temporar pentru sacrificarea mieilor, unde crescătorii de oi își valorificau marfa, acum sunt obligați să-și ducă mieii la Broșteni, unde îi predau la abator. Aici, animalele vor fi sacrificate și comercializate apoi în magazine. Nicidecum, ciobanii nu pot apela la abator doar pentru tăiere și apoi să își vândă singuri carnea.  Chiar dacă măsurile sunt luate pentru siguranța consumatorului, ele vin ca un atac la tradiția românească și în plus, pot ridica prețul cărnii de miel.

Președintele Asociației Producătorilor Agricoli din Mehedinți, Cornel Stroescu a declarat că prețul cărnii de miel va crește cu 30% în condițiile în care ciobanii vor fi obligați să ducă mieii la abator.

DSCF2801“Cel mai bine ar fi să se procedeze la fel ca în anii trecuți, să se autorizeze temporar anumite locații în care să se sacrifice mieii. Acolo să fie controlată carnea din punct de vedere sanitar-veterinar. În măsura în care nu se organizează astfel de spații, riscul de contaminare a diverselor boli este mai mare. Tradiția trebuie respectată. Paștele este o singură dată în an, iar oamenii vor tăia oricum mieii în spații care nu pot fi controlate. Nu putem să aducem ciobani de la 100 – 150 kilometri până la abator, nu există condiții de transport și chiar dacă ar fi, carnea de miel ar ajunge pe masa de Paști cu cel puțin 30% mai scumpă.”, a declarat Cornel Stroescu.

Pe de altă parte, reprezentanții DSV Mehedinți au făcut demersuri în vederea obținerii unei derogări pentru autorizarea altor spații de sacrificare a mieilor, în orașe, la fel cum s-a întâmplat în anii trecuți.

„Până anul acesta s-au făcut derogări în fiecare an, derogări date de Autoritatea Națională Sanitar- Veterinară, dar din acest an nu se mai pot face aceste derogări. Noi am făcut o adresă oficială, ne-am expus un punct de vedere oficial în urma cerinței oamenilor de a se autoriza temporar centrele pe care le aveam, în care oamenii își sacrificau mieii sub control sanitar veterinar, să obținem o autorizație provizorie, dar așteptăm un răspuns.”, a mai adăugat purtătorul de cuvânt al DSV Mehedinți, Adriana Ganea.

În anii trecuți, spațiu de sacrificare a mieilor de Paști a fost amenajat în Târgul Veterani din Drobeta Turnu Severin, dar și în orașele Orșova, Strehaia, Vânju Mare și Strehaia.

Oana Mitu

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top