vineri , 22 septembrie 2017
NEWS ALERT

MITING ŞI EXPO AUTO DUMINICĂ, LA DROBETA TURNU SEVERIN. STOP INDIFERENŢEI! “SIGURANŢA ÎN TRAFIC ÎNSEAMNĂ VIAŢĂ”

Asociatia LEGAL DRIVE împreună cu Severin Street Racing Team & Severin Racing Club organizează în data de 27.10.2013 în Drobeta Turnu Severin un miting, expoziţie auto şi car audio ce au ca principal scop reducerea numărului de accidente rutiere.

auto curse

„Evenimentul se află la a doua ediţie dar este în premieră la Drobeta Turnu Severin. A mai avut loc în data de 29 septembrie 2013 la Craiova şi s-a bucurat de un real succes în rândul populaţiei craiovene. Evenimentul constă într-un miting sau o defilare propriu-zisă şi un expo auto la care încercăm să atragem tineretul din zona Olteniei pentru a lansa un apel împreună cu Poliţia Rutieră spre adoptarea unei conduite preventive şi civilizate în trafic pentru estomparea principalilor factori generatori de accidente rutiere.”, a declarat preşedinte Asociaţia Legal Drive, Mădălin Costinel Chipirlin.

Evenimentul de conştientizare a participanţilor la trafic cu privire la adoptarea unei conduite adecvate la volan va fi supravegheat şi susţinut de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Mehedinţi prin Biroul Rutier al municipiului Drobeta Turnu Severin.

Potrivit şefului Biroului Rutier, comisar Gheorghe Ghilicică, participanţii la eveniment vor porni într-un marş din parcarea Hipermarket-ului Cora – Splai Mihai Viteazu – Bulevardul Tudor Vladimirescu – Serpentina Roşiori – Bulevardul Carol I.

Marşul va fi urmat de expoziţia maşinilor noi şi second-hand, tunate sau nu, în funcţie de participanţi.

„La ora 10 se strâng mașinile în parcarea CORA. Va fi defilarea în trafic cu „SIGURANŢA ÎN TRAFIC ÎNSEAMNĂ VIAŢĂ”. Expoziţia în sine se va ţine la ora 13.00, la Fântâna Cinetică. Între orele 14 – 14.30 va fi un concurs de tunning interior exterior şi un concurs car-audio. Evenimentul va fi jurizat de „Audio Plus” prin Ionuţ Mocioiu.”, a spus Dan Căprioru, membru fondator al Severin Street Racing Team, unul dintre organizatori.

Potrivit organizatorilor, înscrierile se fac doar pentru participanţii de la „expoziţia auto & car audio” prin trimiterea unui e-mail la adresa: severinstreet.racingteam@ymail.com în care se precizează nume, prenume, localitatea de unde provine participantul, 2 fotografii cu maşina şi un număr de telefon. Totodată, în ziua evenimentului se va plăti şi taxă pentru cei care optează să participe la „EXPOZITIA AUTO & CAR AUDIO”, în valoare  de 30 de lei, bani care vor fi folosiţi pentru cupe, medali, diplome. La finalul expozitiei va fi o festivitate de premiere a tuturor participantilor.

Oana Mitu

 

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top