vineri , 20 octombrie 2017
NEWS ALERT

MOŞ CRĂCIUN SALVAT DE POLIŢIŞTI DIN MÂINILE UNUI INFRACTOR PERICULOS

Moş Crăciun a împărţit astăzi daruri la copiii poliţiştilor din Mehedinţi. Serbarea a fost organizată de Corpul Naţional al Poliţiştilor din cadrul IPJ Mehedinţi la Casa Tineretului din Drobeta Turnu Severin.

mosul

Detaşamentul de intervenţie al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi a pregătit un moment cu totul inedit. Prichindeii au urmărit cu sufletul la gură cum Moşul este reţinut de un infractor, cu pistolul la tâmple. Degeaba a ţipat Moşul cât a putut să fie salvat, căci până nu au venit mascaţii operaţiunea de împărţire a darurilor părea a fi compromisă.

infractorul

În cele din urmă, infractorul a fost încătuşat de poliţişti şi urcat în dubă, iar Moşul, spre bucuria copiilor şi-a luat sacul şi însoţit de câţiva poliţişti a venit la serbare. Împreună au urmărit apoi un spectacol de colinde susţinut de corul Asociaţiei Poliţiştilor Creştini din România – filiala Bihor.

lazar 1„Astăzi Corpul Naţional al Poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Mehedinţi împreună cu sindicatele partenere organizează într-o comuniune spirituală serbarea pomului de Crăciun, flancată evident de evenimentele majore din această perioadă, Naşterea pruncului Isus şi împodobirea bradului. Am vrut ca de aceste evenimente deosebite de sfârşit de an să se bucure şi copii cadrelor din IPJ Mehedinţi şi aceştia să-şi aducă aminte peste ani de aceste serbări organizate special pentru ei”

a spus comisarul şef Valentin Lazăr, preşedinte Corpului Naţional al Poliţiştilor – filiala Mehedinţi.

La final, copiii au primit daruri din partea organizatorilor, dar şi din partea Asociaţiei Poliţiştilor Creştini.

Corina Macavei

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top