miercuri , 26 iunie 2019
NEWS ALERT

MUZEUL DE ARTĂ VA FI CONSOLIDAT, RESTAURAT ȘI REABILITAT DE UN CONSORȚIU ITALIAN

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu și reprezentantul Asocierii care a câștigat licitația, Adrian Modoran, au semnat astăzi, 18 martie 2019, contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor aferente proiectului “Consolidare, Reabilitare şi Restaurare Muzeul de Artă, Drobeta Turnu Severin”, prin Programul Operaţional Regional, Axa Prioritară 5 – Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de Investiţii 5.1 –  Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural.

Valoarea contractului este de aproximativ 6,56 milioane lei, fără TVA, durata de implementare fiind de 19 luni (din care trei luni pentru proiectare și următoarele 16 luni pentru execuția lucrărilor).

10484790_1558830534352597_4573762657653353508_nFondurile europene vor acoperi lucrări la fațadele clădirii care la final, vor fi iluminate architectural, schimbarea pardoselilor, crearea unor spații adecvate pentru depozitarea patrimoniului, finisaje la pereți și tavane, îmbunătățirea izolației termice și fonice, realizarea iluminatului natural în toată clădirea folosind folii pentru protecție solară. La finalul lucrărilor, Muzeul de Artă va avea spații de expunere și spații destinate conferințelor sau diverselor evenimente culturale, dar și atelier de creație la mansardă.

2 (2)”În data de 20 iunie 2017 am semnat contractul de finanțare cu fonduri europene pe Programul Operațional Regional, pentru consolidarea, reabilitarea și restaurarea Muzeului de Artă. Din păcate, de-a lungul timpului, am scos de patru ori la licitație aceste lucrări, dar nu s-a prezentat niciun ofertant, până când, iată, avem o asociere de mai multe firme care are ca lider un consorțiu italian ce și-a asumat acest contract. În urma portofoliului care ne-a fost prezentat, sunt optimist că se vor realiza lucrări de calitate, la nivelul standardelor, al așteptărilor noastre, având în vedere că este o clădire de cultură emblematică, dar și ale turiștilor.”, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți.

Asocierea firmelor care a câștigat licitația are ca lider, consorțiul Italian ”Reasearch Consorzio Stabile S.C.A.R.L.”, din care fac parte 100 de societăți, dintre care 30 lucrează în domeniul restaurărilor, în Italia.

”Avem în restaurare Turnul Pompierilor de la Cluj, o clădire monument de la 1400, în Arad, pe Bulevardul Revoluției 81 avem Sala ”Iuliu Maniu”, clădirea de unde a pornit Marea Unire și am terminat deja două contracte la Piața Universității în București, clădirile RAPPS. Încercăm să ne dezvoltăm într-un mod corect.”, a declarat luni, reprezentantul consorțiului, Adrian Modoran.

La momentul la care s-a decis reabilitarea acestei impozante clădiri, președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu a avut în vedere faptul că obiectivul cu o arhitectură aparte, construit în stil baroc, în 1890, de familia Sabetay, una dintre cele mai bogate şi mai renumite de pe aceste meleaguri, este în momentul de faţă într-un stadiu avansat de degradare.

Pentru construcţia Muzeului de Artă  au fost aduşi meşteri italieni, care au decorat-o cu stucaturi baroce, vitralii şi mozaicuri de oglinzi.

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top