marți , 14 iulie 2020
NEWS ALERT

VIDEO: NOUA PERSOANE RANITE INTR-UN ACCIDENT PRODUS INTRE DROBETA TURNU SEVERIN SI ORSOVA

Nouă persoane au fost rănite, după ce mașinile în care se aflau au fost implicate într-un accident rutier, miercuri dimineața, pe drumul național 6 între Drobeta Turnu Severin și Orșov. Victimele au fost transportate la Spitalul din Drobeta Turnu Severin iar traficul a fost blocat aproape două ore.

 

Accidentul s-a produs pe DN6, între Drobeta Turnu Severin și Orșova, în apropierea intersecției cu drumul județean care duce către localitatea mehedințeană Ilovița.

Potrivit reprezentanților Poliției Mehedințene, un autoturism înmatriculat în județul Gorj a intrat într-o depășire neregulamentară când a fost lovit de un alt autoturism care circula regulamentar din sens opus, al cărui șofer este din Ploiești (jud. Prahova).

În mașina înmatriculată în Gorj se aflau patru tineri care, din declarațiile acestora, se îndreptau către Timișoara pentru a se înscrie la facultate, iar în autoturismul care circula regulamentar se aflau șase persoane.

În urma impactului, nouă persoane au fost rănite.

La fața locului au fost chemate mai multe echipaje din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență și Serviciului de Ambulanță Mehedinți pentru a acorda îngrijiri medicale victimelor și pentru a le transporta la spital.

Primele informații arată că trei dintre victime sunt rănite mai grav iar celelalte șase sunt în afara oricărui pericol, acestea având traumatisme, traume, escoriatii și stări de panică în momentul în care au fost transportate la Spitalul din Drobeta Turnu Severin.

Polițiștii fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă.

În urma alcooltestului a rezultat că nici unul dintre conducătorii auto nu a consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.

În zona producerii accidentului, pe DN6, între Drobeta Turnu Severin și Orșova, circulația a fost oprită aproximativ două ore, șoferii așteptând în trafic întrucât traficul nu putea fi deviat pe rute ocolitoare.

Oana Mitu

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top