miercuri , 17 ianuarie 2018
NEWS ALERT

O ZI SPECIALĂ PENTRU IONUŢ. ŞI TU ÎI POŢI ÎNTINDE O MÂNĂ DE AJUTOR!

Povestea tristă a mamei care creşte singură, cu mari sacrificii, pe Ionuţ, într-o cameră sărăcăcioasă, insalubră, din cartierul Gura Văii a sensibilizat mai mulţi severineni, care au întins o mână de ajutor familiei nevoiaşe.

ionut

Campania “Ajutaţi-l pe Ionuţ” nu a rămas fără ecou în rândul severinenilor. Mai mulţi oameni de afaceri din Drobeta Turnu-Severin au fost sensibilizaţi de situaţia precară în care trăieşte Ionuţ Burducea, de 12 ani, alături de mama sa. Copilul este bolnav de astm, dar veniturile reduse ale familiei nu îi permit mamei sale să-i cumpere toate cele trebuinciose. Hrana este asigurată de Primăria municipiului de la cantina de ajutor social, dar este mult prea săracă pentru un copil bolnav.

ionut 1Astăzi, de Ziua Copilului, datorită sponsorilor, Ionuţ a avut o zi cu totul specială. Redactorii de la MHALERT împreună cu Doina Vişan, administratorul unei firme de publicitate din Drobeta Turnu-Severin care s-a alăturat campaniei “Ajutaţi-l pe Ionuţ” i-au făcut o vizită lui Ionuţ. Îşi dorea să primească de 1 iunie o bicicletă şi visul lui s-a realizat datorită firmei Sofiana Impex SRL din Turnu Severin. Aceeaşi firmă a oferit familiei o cutie de vopsea lavabilă de 15 litri pentru a zugrăvi garsoniera, vopsea pentru tocărie şi toate ustensilele necesare amenajării locuinţei. Pizzeria “Gazym” i-a trimis lui Ionuţ o delicioasă pizza preparată special pentru el.

“În urma apelului lansat de MHALERT am creat o campanie pentru ajutorarea acestui copil. Sperăm în continuitatea acestor colaborări şi mulţumim tuturor sponsorilor, care au oferit de 1 iunie aceste daruri lui Ionuţ într-o zi atât de specială. Prin această campanie s-a demonstrat faptul  că există solidaritate şi dragoste pentru cei care au nevoie de ajutorul nostru”, a spus Doina Vişan.

O altă firmă care s-a alăturat campaniei este SC Intim SRL. Patronul firmei, domnul Iulică Pătraşcu a fost impresionat de ionut 2faptul că Ionuţ pleacă la şcoală fără un pacheţel de mâncare şi fără bani de buzunar, aşa că a hotărât să-i ofere toate alimentele necesare pentru o perioadă îndelungată de timp. Şi datorită sprijinului finanicar oferit de alţi oameni de afaceri din Turnu Severin, Ionuţ a primit astăzi o mulţime de dulciuri şi obiecte de îmbrăcăminte.

Am reuşit astăzi să aducem un zâmbet pe chipul unui copil, iar fericirea este imensă căci zâmbetul unui copil necăjit face cât 1.000 de zâmbete.

 

 

 

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top