miercuri , 18 octombrie 2017
NEWS ALERT

ORA 21.00: CONCERT HOLOGRAF LA TURNU SEVERIN

SEMIFINALA - EUROVISION - 2008Prima seară de spectacol a acestei ediţii a Zilelor Severinului are ca reper principal una dintre cele mai consacrate trupe din România. Holograf va concerta în parcarea Carrefour, de la ora 21.00.

Din prima parte a programului acestei zile amintim la ora 11.00 un concurs naţional de dans modern, la Casa Tineretului, program de muzică populară susţinut de cercul de muzică populară al Palatului Copiilor, de la ora 16.00 şi programul artistic al secţiei arte a Centrului Cultural „Nichita Stănescu”, prezentat de la ora 19.00. Toate aceste spectacole vor avea loc pe scena de pe Strada Crişan.

Ca de obicei, seara aduce suprize plăcute atât iubitorilor de muzică populară, dar mai ales fanilor muzicii uşoare. Pe scena de la Pădurea Crihala, cu începere de la ora 17, vor evolua Orchestra „Banatul Sârbesc”, Ansamblul „Augustin Bena” din Alba Iulia, de la ora 19.00 şi Ansamblul „Timişul”, de la ora 21.00. Alături de ansamblul bănăţean vor cânta Liliana Laichici, Stana Izbaşa, Nicu Novac, Dumitru Teleagă sau Carmen Popovici.

Tot de la ora 19.00 se dă şi startul dansului, în parcarea din faţa Centrului Comercial Carrefour. Balul va fi deschis de trupa Oltenia Big Band. „Douăzeci de instrumentişti profesionişti, ce slujesc zi de zi pe altarul muzicii culte al scenei de cocert din inima Băniei, au avut curajul de a da glas pasiunii pentru jazz şi au pornit temerari într-o aventură sonoră menită să zdruncine din temeli amorţeala şi tabieturile artistice”. Cam aşa este descrisă trupa Big Band în prezentarea făcută de organizatorii spectacolului semn că iubitorii genului pot avea o seară reuşită.

Spectacolul continuă de la ora 20.00 cu trupa Night Pasage, iar de la ora 21.00 Holograf şi Dan Bitman vor urca pe scena din parcarea Carrefour, pentru un concert de zile mari, aşa cum ne-au obişnuit de fiecare dată în ultimii ani.

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top