sâmbătă , 22 iulie 2017
NEWS ALERT

PĂDURARUL CARE S-A ÎMPUŞCAT ÎN CAP ERA SUSPECT ÎN CAZUL UNUI FURT MASIV DE LEMN

Adrian Minuţă, pădurar la Ocolul Silvic Strehaia, s-a împuşcat vineri dimineaţă cu arma sa de vânătoare, cel mai probabil din cauza problemelor pe care le avea la servici. O localnică l-a găsit într-o baltă de sânge şi a sesizat autorităţile.

casa

Pădurarul Adrian Minuţă, în vârstă de 49 de ani, din comuna doljeană Dăbuleni, lucra de aproape doi ani la Ocolul Silvic Strehaia, ca pădurar în zona localităţii Tâmna. Potrivit conducerii Direcţiei Silvice Mehedinţi, pădurarul nu a avut probleme de servici, numai că la începutul acestei săptămâni din pădurea pe care avea obligaţia să o supravegheze au dispărut circa 100 de metri cubi de lemn, ceea ce înseamnă un prejudiciu de circa 20.000 de lei. Evident, cum se procedează în astfel de cazuri, Direcţia Silvică Mehedinţi a dispus un control pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs acest furt. În prima zi de verificări, pădurarul s-a prezentat la control, după care în data de 26 martie şi-a înaintat demisia spunând că doreşte să treacă pe funcţia de muncitor, după care, în mod suspect, nu s-a mai prezentat la servici. Nici situaţia familială nu era una bună, bărbatul fiind despărţit de soţie, care este plecată în Italia.

Vineri dimineaţă, o femeie care locuieşte în vecinătatea casei din satul Valea Ursului, unde pădurarul stătea cu chirie, l-a găsit într-o baltă de sânge. Femeia povesteşte că a încercat să-l resusciteze, dar fără succes.

femeia

„Eu îl ajutam în fiecare dimineaţa la treburile prin casă şi îl găsi acolo căzut cu capul pe prag, arma era lângă el acolo. Avea sânge la urechi, am sunat la un băiat să sune la salvare. I-am băgat mâna în gură ca să-l resuscitez, horcănea. Auzi de la domnii poliţişti că a făcut gaură în perete. Mi-a zis că avea ceva probleme în legătură cu serviciul, era cam abătut în ultimele zile” spune Cornelia Mihaela Diaconescu.

Primii  care au ajuns la faţa locului au fost medicii de la Ambulanţă. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea acestuia, medicul declarând decesul acestuia.

„Când am ajuns era decedat, prezenta un traumatism cranian cu o plagă superficială regiunea frontală, epistaxis”, spune medicul Aurora Grămescu de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi.

La faţa locului s-au adunat imediat şi câţiva localnici, oamenii fiind uimiţi de cele petrecute fiindcă habar nu aveau de problemele pădurarului de la servici.

localnic

„Eu eram plecat la târg şi am fost sunat să anunţ poliţia. Nu ştiu ce s-o fi întâmplat cu el”, spune un localnic.

La casa unde pădurarul s-a sinucis a venit imediat şi un reprezentant al Ocolului Silvic Strehaia.

inginer

„Era angajat al Ocolului Silvic Strehaia de aproximativ 2 ani, ca pădurar în zonă. Ştiu că avea probleme de sănătate şi probleme la servici, delicte în canton. Pădurarul în data de 26 noiembrie şi-a dat demisia”, a precizat  Aurel Amza, responsabil pază şi protecţie la Ocolul Silvic Strehaia.

Arma de tip „Jeko” cu care s-a împuşcat pădurarul Adrian Minuţă era deţinută legal de acesta, fiind vântor cu acte în regulă. Sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, poliţiştii mehedinţeni efectuează cercetări pentru a stabili împrejuările exacte în care s-a produs incidentul.

„La data de 28 noiembrie a.c. ofiţerul de serviciu din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi a fost sesizat în jurul orei 8,00, cu privire la faptul că a fost găsit decedat un bărbat la locuinţa sa din satul Valea Ursului, comuna Tâmna. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă a poliţiei, care din primele verificări a stabilit că bărbatul are 49 de ani, angajat al Ocolului Silvic Strehaia şi la o examinare amănunţită prezintă o plagă împuşcată partea dreaptă a capului. Totodată, lângă cadavru s-a găsit o armă de tir cu glonţ, având pe ţeavă un cartuş percutant. Bărbatul era deţinător legal de arme şi muniţii, în continuare se fac verificări pentru a stabili cauzele care au dus la producerea acestui eveniment, activităţi care se desfăşoară sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi”, a declarat Nicolae Lohon, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi.

Cadavrul a fost ridicat şi transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului.

Corina Macavei

 

 

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top