sâmbătă , 23 septembrie 2017
NEWS ALERT

PAŞTE 2014: PASTORALA P.S. NICODIM CĂTRE CREŞTINI. BUCURIA ÎNVIERII PRIN POCĂINŢĂ

preasfintitul_nicodimEpiscopul Severinului şi Strehaiei, P.S. Nicodim, îi îndeamnă pe credincioşi, în Pastorala de Sfintele Paşti, la pocăinţă, adică, odată cu mărturisirea păcatelor şi primirea dezlegării, să spună „nu” păcatului, să nu-l mai repete.

„După învierea tuturor oamenilor urmează judecata universală sau de obşte, unde se analizează nu numai faptele săvârşite, ci şi urmările acestor fapte după despărţirea sufletului de trup. Având în vedere această judecată, ale cărei hotărâri sunt definitive, spre deosebire de judecata particulară, la care se prezintă numai sufletul şi ale cărei hotărâri sunt provizorii, se cuvine să încetăm de a mai păcătui, adică să punem început bun, să ne pocăim, să regretăm cele săvârşite, să ne exprimăm părerea de rău că L-am supărat pe Dumnezeu prin faptele noastre rele. Într-un cuvânt, a sosit vremea să ne pocăim, adică, odată cu mărturisirea păcatelor şi primirea dezlegării, să spunem „nu” păcatului, să nu-l mai repetăm”

 

Iată pastorala integrală de Sfintele Paști 2014 a P.S. Nicodim, postată pe site-ul www.episcopiaseverinului.ro

 

Motto: „Dar acum Hristos a înviat din morţi, fiind începătură

(a învierii) celor adormiţi. Că, de vreme ce printr-un

om a venit moartea, tot printr-un om, şi învierea

 morţilor. Căci precum în Adam toţi mor, aşa şi în

Hristos toţi vor învia” (I Corinteni 15, 20-22)

 

Aceste cuvinte au fost scrise corintenilor de către Sfântul Apostol Pavel, pentru a-i întări în credinţa că la sfârşitul veacurilor va avea loc învierea generală a morţilor, înviere ce devine posibilă datorită morţii şi învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Omenirea întreagă avea să fie supusă morţii datorită căderii prin păcatul neascultării a protopărinţilor noştri Adam şi Eva. Firea omului devine astfel stăpânită de moarte, fără să aibă posibilitatea de a scăpa de ea. Din marea iubire a lui Dumnezeu Tatăl, Unul din Treime, Fiul lui Dumnezeu se întrupează şi aduce răscumpărarea prin răstignirea, moartea pe Cruce şi învierea sa din morţi. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel scrie Romanilor: „… pentru noi, Hristos a murit când noi eram încă păcătoşi” (Romani 5, 8).

Răstignit pe Cruce, Iisus Hristos şi-a dat duhul (Ioan 19, 30), adică sufletul Lui s-a despărţit de trup. Acest Trup al Domnului a fost aşezat de Iosif şi Nicodim într-un mormânt nou (Ioan 19, 38-42).             După despărţirea de trup, sufletul Domnului s-a coborât la iad (I Petru 3, 19) ca Împărat, ca să elibereze pe drepţii care au trăit până la venirea Sa, numiţi „drepţii Vechiului Testament”.

Sfântul Irineu de Lugdunum scrie că „Hristos S-a coborât în cele ce sunt sub pământ şi le-a binevestit iertarea păcatelor celor ce au crezut în El. Şi au crezut în El toţi care au sperat în El, adică au prevestit venirea Lui şi au îndeplinit poruncile Lui: drepţii, patriarhii şi prorocii, cărora li s-au iertat păcatele ca şi nouă”.

După ce a salvat pe drepţi din chinurile iadului şi a devenit biruitorul morţii, la numai trei zile, sufletul Domnului Iisus Hristos s-a împreunat din nou cu trupul, adică a înviat. Aşa s-a întâmplat şi aşa mărturisim în Crez: „Şi a înviat a treia zi, după Scripturi”. Această învăţătură ne-a fost arătată mai pe larg de către Sfântul Apostol Pavel: „Căci v-am dat, întâi de toate, ceea ce şi eu am primit, că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; şi că a fost îngropat şi că a înviat a treia zi, după Scripturi” (I Corinteni 15, 3-4).

Învierea Domnului Hristos după trei zile a fost preînchipuită de petrecerea prorocului Iona în pântecele chitului timp de trei zile şi trei nopţi. Despre această preînchipuire ne-a vorbit chiar Mântuitorul Iisus Hristos când a zis: „Că precum a fost Iona în pântecele chitului trei zile şi trei nopţi, aşa va fi şi Fiul Omului în inima pământului trei zile şi trei nopţi” (Matei 12, 40-41).

Iubiţi fii sufleteşti,

Învierea din morţi a Domnului nostru Iisus Hristos este o garanţie a învierii noastre, a învierii tuturor oamenilor, înviere care va avea loc la sfârşitul lumii. Aşa după cum Hristos a înviat din morţi, tot aşa vor învia şi trupurile noastre. Prin urmare, învierea Domnului din morţi devine un fundament, o temelie a credinţei noastre în învierea de obşte de la sfârşitul veacurilor. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel scrie corintenilor: „Iar dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră… Iar dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credinţa voastră, sunteţi încă în păcatele voastre. Şi atunci, şi cei ce au adormit în Hristos au pierit… Dar acum Hristos a înviat din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi. Că de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om, şi învierea morţilor. Căci precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia” (I Corinteni 15, 14; 17-18; 20-22).

Trupurile înviate ale tuturor oamenilor vor fi asemănătoare cu cele pe care le-au avut în timpul vieţii pe pământ, numit trup pământesc, pentru ca trupul cu care am săvârşit cele bune sau cele rele să primească fericire sau osândă. Acest trup pământesc este, după cum spune Sfântul Pavel, stricăcios, adică muritor, supus slăbiciunii, este întru necinste şi i se mai zice şi trup sufletesc, în timp ce trupului înviat i se spune trup duhovnicesc, nestricăcios, va fi întru slavă, plin de putere şi nemuritor. Cei înviaţi „nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer” (Matei 22, 30).

Trupurile înviate ale celor care nu s-au pocăit, au trăit o viaţă plină de păcate, patimi şi fărădelegi, vor fi nestricăcioase şi nemuritoare. Ele vor răbda chinurile şi pedeapsa în vecii vecilor, nu vor trăi bucuria de a fi cu Dumnezeu în Împărăţia Sa şi, prin urmare, nu vor avea celelalte însuşiri ale trupurilor înviate, după cum spuneam.

Trupurile înviate ale celor drepţi vor fi îndumnezeite, după cum scrie sfântul Grigorie Palama: „Trupul fiind duhovnicesc şi văzând duhovniceşte, va vedea în chip duhovnicesc strălucirea dumnezeiască. Precum acum numai prin deducţie raţională ne dăm seama că avem un suflet înţelegător, în stare să fiinţeze singur, căci trupul acesta ros, muritor şi vârtos, ascunde, coboară, face trupesc şi numai închipuit sufletul, motiv pentru care nu cunoaştem nici simţirea înţelegătoare din minte, tot aşa, în viaţa fericită din veacul viitor, trupul se va ascunde cumva la fiii învierii, aceştia ajungând la starea îngerilor, cum zice Evanghelia lui Hristos (Matei 22, 20). Aşa de mult se va subţia trupul, încât nu va mai părea în general materie, nici nu va mai sta în calea lucrărilor minţii; mintea îl va copleşi cu totul. Urmarea va fi că drepţii se vor putea împărtăşi şi prin simţurile trupeşti de lumina dumnezeiască… Ceea ce a arătat Hristos, negrăit, Apostolilor pe Tabor, este tocmai arvuna acestui mare dar ce ni-l va face Dumnezeu”

Dreptslăvitori creştini,

După învierea tuturor oamenilor urmează judecata universală sau de obşte, unde se analizează nu numai faptele săvârşite, ci şi urmările acestor fapte după despărţirea sufletului de trup. Având în vedere această judecată, ale cărei hotărâri sunt definitive, spre deosebire de judecata particulară, la care se prezintă numai sufletul şi ale cărei hotărâri sunt provizorii, se cuvine să încetăm de a mai păcătui, adică să punem început bun, să ne pocăim, să regretăm cele săvârşite, să ne exprimăm părerea de rău că L-am supărat pe Dumnezeu prin faptele noastre rele. Într-un cuvânt, a sosit vremea să ne pocăim, adică, odată cu mărturisirea păcatelor şi primirea dezlegării, să spunem „nu” păcatului, să nu-l mai repetăm.

Îngerul Domnului cheamă pe fiecare să-şi exprime părerea de rău, să se căiască pentru păcatele sale în faţa preotului duhovnic, care are puterea de a dezlega, putere dată de Mântuitorul Sfinţilor Apostoli şi urmaşilor lor, episcopi şi preoţi, când a zis: „Amin grăiesc vouă! Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer” (Matei 18, 18). De asemenea, după învierea din morţi, Domnul nostru Iisus Hristos ridică pocăinţa la rang de taină prin următoarele cuvinte adresate Sfinţilor Apostoli: „Luaţi duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, se vor ierta lor, şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi” (Ioan 20, 22-23).

În urma mărturisirii păcatelor, creştinul se botează cu al doilea botez, i se iartă păcatele şi rămâne sub puterea harului. Puterea aceasta dată preoţilor de a aduce dezlegarea a fost formulată pe larg de Sfântul Ioan Gură de Aur. El scrie că „oameni, care trăiesc pe pământ şi locuiesc pe el, au primit îngăduinţa să administreze cele cereşti şi au o putere pe care Dumnezeu n-a dat-o nici îngerilor, nici arhanghelilor. Nu s-a spus îngerilor, ci oamenilor: «Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer» (Matei 18, 18). Au şi stăpânitorii pământului puterea de a lega, dar leagă numai trupurile. Puterea de a lega a preoţilor, însă, leagă sufletele şi străbate cerurile; Dumnezeu întăreşte sus în ceruri cele făcute de preoţi jos pe pământ; Stăpânul întăreşte hotărârea dată de robi. Ce oare altceva a dat Dumnezeu preoţilor decât toată puterea cerească? Domnul a spus: «Cărora veţi ierta păcatele, se vor ierta şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute» (Ioan 20, 23). Ce putere poate fi mai mare ca aceasta? Domnul a spus iarăşi: «Tatăl a dat toată judecata Fiului» (Ioan 5, 22). Văd însă că toată această putere a fost încredinţată de Fiul preoţilor. Au fost înălţaţi la slujba aceasta atât de mare, ca şi cum de acum s-ar fi mutat în ceruri, ca şi cum ar fi depăşit firea omenească, ca şi cum ar fi scăpat de toate patimile omeneşti”

Având acest mare avantaj adus de Domnul Hristos Cel înviat din morţi, să ne exprimăm părerea de rău pentru păcatele săvârşite, ştiut fiind că „nu există om care, după ce a comis o greşeală mică sau mare, să scape de pedeapsă”după cum preciza Sfântul Vasile cel Mare.

În fiecare zi suntem îndemnaţi să ne facem un examen de conştiinţă: „Zilnic, analizează-ţi cu de-amănuntul faptele tale şi dacă te simţi vătămat de păcate, aleargă în grabă la pocăinţă. În aceeaşi zi să scoţi la lumină răul din tine. Dacă vreun păcat s-a prins de cugetul tău, pocăieşte-te şi grăbeşte-ţi îndată inima de la el. Să nu zici: nu-i un lucru important un astfel de gând. Aceasta pentru că în faţa lui Dumnezeu toate sunt vădite şi descoperite până în cele mai mici amănunte. Nu, să nu îngădui să încolţească şi să crească în tine gândurile rele, nici să le neglijezi ca mărunte”

Păcatul aduce boala şi moartea. Remediul este părerea de rău, adică pocăinţa şi postul: „Ne-am îmbolnăvit prin păcat, să ne vindecăm prin pocăinţă! Iar pocăinţa fără post este neputincioasă. Îndreaptă-te, dar, înaintea lui Dumnezeu prin post!”Părerea de rău ne-o putem arăta şi prin rugăciunea săvârşită cu străpungere de inimă şi cu lacrimi: „Unde însă sunt lacrimi, acolo se aprinde focul duhovnicesc care luminează tainiţele minţii şi mistuie toate patimile. Atunci sufletul, arzând de dorinţa cerească, se uneşte cu Hristos prin dragoste şi, cu toate că trăieşte în cele pământeşti, meditează continuu la cele cereşti; dispreţuieşte poftele lumeşti şi tinde spre răsplata celor viitoare; nicio grijă lumească nu-l desparte de Hristos, şi nici măcar că prin trup nu se vede că trăieşte printre oameni, totuşi, întreaga lui comportare este ţesută din cele cereşti. Moartea de acum fiind pentru el tot aşa de plăcută ca şi însăşi viaţa, doreşte să se desprindă de aceasta şi să fie cu Hristos (Filipeni 1, 21), Care în trup vieţuind, a purtat templul lui Dumnezeu în fiinţa Sa. Vezi, aşadar, cât de mult bine aduc plânsul şi lacrimile”

Plânsul cu lacrimi şi părerea de rău pentru păcate aduc o bucurie duhovnicească, după cum citim în psalmul 29, versetul 11, unde se spune: „Întors-ai plângerea mea spre bucurie”. Părinţii nevoitori şi bunii creştini au conştientizat întotdeauna că „nu oricărui suflet îi vine de la Dumnezeu bucurie, ci numai celui ce şi-a plâns păcatele sale (…) ca şi cum ar fi fost de faţă la moartea lui. Ei bine, numai plânsetul acestuia se preface în bucurie”

În încheierea acestui cuvânt pastoral, vă doresc să aveţi parte de nenumărate bucurii duhovniceşti, iar, după învierea cea de obşte, să avem parte de Hristos Cel înviat a treia zi din morţi şi să auzim cuvintele Sale de binecuvântare şi moştenire a împărăţiei lui Dumnezeu: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi Împărăţia cea gătită vouă de la întemeierea lumii” (Matei 25, 34).

 

Hristos a înviat!

Vă îmbrăţişează cu dragoste, al dumneavoastră părinte duhovnicesc,

† NICODIM

EPISCOPUL SEVERINULUI ŞI STREHAIEI

 

 

 

 

 



loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top