sâmbătă , 23 septembrie 2017
NEWS ALERT

PATRU PERSOANE RĂNITE ÎN DOUĂ ACCIDENTE PRODUSE SIMULTAN LA DROBETA TURNU SEVERIN

Patru persoane au ajuns la spital vineri, în urma a două accidente rutiere care s-au produs în acelaşi timp în municipiul Drobeta Turnu Severin.

ACCIDENT

Unul dintre accidente s-a produs în zona Veterani, unde şoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului şi a lovit o maşină parcată. Impactul a fost foarte violent, astfel că maşina parcată pe marginea drumului a fost aruncată câţiva metri, la intrarea unei societăţi comerciale. În impact a fost lovit şi un stâlp de electricitate.

Atât şoferul cât şi pasagerul din dreapta au avut nevoie de îngrijiri medicale.

ACC2 (1)

Cel de-al doilea accident s-a produs la intersecţia străzilor Şincai şi Brâncoveanu. O tânără de 15 ani şi un bărbat au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la Spitalul din Drobeta Turnu Severin.

Potrivit comisarului Dumitru Ungureanu, din cadrul Biroului Rutier al municipiului Drobeta turnu Severin, accidentul s-a produs după ce unul dintre autoturismele implicate nu a oprit la indicatorul STOP.

ACC2 (3)

Astfel, o maşină care circula pe strada Brâncoveanu nu a oprit la indicatorul STOP de la intersecţia cu strada Şincai şi a lovit violent un alt autoturism care circula regulemantar. În urma impactului, unul dintre autoturisme a ajuns pe trotuar şi a lovit zidul unei case.

La spital a ajuns o tânără minoră, în vârstă de 15 ani şi un bărbat de 30 de ani.

“Accidentul s-a soldat cu două victime, o persoană de sex masculin şi o alta de sex feminine. Amândouă au prezentat traumatism cranian dar fără a-şi pierde cunoştinţa. Amândouă sunt stabile, cooperante, dar merg la spital pentru a fi investigate.”, a declarat medical din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi, Iorga Marin.

Şoferii vinovaţi de producerea celor două accidente sunt cercetaţi pentru vătămare corporală din culpă.

Oana Mitu

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top