vineri , 22 septembrie 2017
NEWS ALERT

PDL Mehedinţi acţionează în instanţă Consiliul Judeţean şi Consiliul Local Drobeta Turnu Severin.AFLĂ DE CE!

PDL Mehedinţi acţionează în instanţă Consiliul Local Drobeta Turnu Severin şi Consiliul Judeţean Mehedinţi pentru recuperarea locurilor de consilier pierdute, după ce majoritatea aleşilor în iunie 2012 şi-au arătat susţinerea pentru putere.

Marius Bălu

Preşedintele interimar al PDL Mehedinţi, senatorul Marius Bălu a delcarat într-o conferinţă de presă că atât Consiliul Local Drobeta Turnu Severin, cât şi Consiliul Judeţean Mehedinţi vor fi acţionate în instanţă, întrucât refuză să ia act de faptul că PDL a retras sprijinul politic în cazul consilierilor care au trecut de partea puterii de la alegerile din iunie 2012 şi până în prezent.
„Considerăm că a fost grav viciat votul severinenilor şi al mehedinţenilor din 2012. Noi am trimis adrese Consiliului Judeţean Mehedinţi şi Consiliului Local Drobeta Turnu Severin să ia act de faptul că li s-a retras sprijinul politic, dar aceştia refuză să ia act.”, a declarat Bălu.
„Mergem în instanţă cu cei care au înţeles să voteze altcumva decât cum doresc cetăţenii care au votat cu Partidul Democrat Liberal.”, a spus şi consilierul local PDL, Mircea Grosu.
În condiţiile în care PDL a retras sprijinul anumitor consilieri, locurile ar trebui să fie ocupate de următorii consilieri de pe listele electorale, care au susţinerea formaţiunii politice. Atât Consiliul Local Drobeta Turnu Severin, cât şi Consiliul Judeţean a refuzat să ia act de deciziile PDL, în cadrul mai multor şedinţe.

Unii consilieri locali şi judeţeni PDL au trecut de partea USL imediat după alegerile locale, în timp ce patru consilieri judeţeni şi trei consilieri locali au trecut de partea puterii în data de 26 martie, când fostul prim-vicepreşedinte PDL, Ion Mîţu a trecut la PNL.
Consilierul Local PDL, Mircea Grosu a arătat vineri, că în cazul consilierului local Veronica Nicolae, lucrurile au avansat în instanţă.
„Am o hotărâre judecătorească care mi-a venit ieri, (n.r. joi, 28.03.2013) <Obligă pârâtul Consiliul Local al municipiului Drobeta Turnu Severin să adopte în prima şedinţă ordinară o hotărâre prin care să ia act de încetarea de drept a mandatului  consilierului local Nicolae Veronica Simona şi să declare vacant locul acestui consilier.> Iar de aici nu mai au ce să mai facă pentru că până la urmă ne putem duce şi cu executorii judecătoreşti în sală ca să pună în aplicare, lucru pe care iarăşi nu mai pot să-l voteze împotrivă pentru că asta ar însemna să voteze împotriva unei hotărâri judecătoeşti şi ar fi o faptă penală.”, a explicat Mircea Grosu.

În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, consilierul local PDL, Dumitru Mărculescu a explicat cum PDL a obţinut majoritatea în Consiliul Local al municipiului Drobeta Turnu Severin şi cum a rămas acum să aibă doar trei consilieri.
„PDL a câştigat alegerile cu 51 la sută şi am avut dreptul la 12 consilieri. 3 au venit din alte partide fiindcă am candidat sub o alianţă, (n.r MNMH) dar restul, de 9, sunt consilieri ai PDL. PER şi PNŢCD s-au alăturat grupului USL , ulterior din grupul PDL la început a fost un dezechilibru în sensul că Paponiu, Borugă, Nicolae Vera şi Mihaela Golea au format o majoritate USL, prin care au desemnat viceprimarii”.
PDL a pierdut alţi consilieri locali odată cu trecerea lui Mihai Stănişoară, şi ulterior a lui Ion Mîţu la Partidul Naţional Liberal.
Situaţia din Consiliul Local Drobeta turnu Severin este similară şi la Consiliul Judeţean, acolo unde PDL nu mai are niciun consilier.

Începând cu iunie 2012 şi până în prezent, pe rând, toţi consilierii judeţeni aleşi pe listele Mişcării pentru Noul Mehedinţi (MNMH), sigla sub care au candidat consilierii PDL la alegerile locale, şi-au declarat public în şedinţe susţinerea puterii sau au votat şedinţe la rând în favoarea USL
În consilul Judeţean Mehedinţi, după ce alianţa electorală MNMH s-a desfiinţat, PDL avea 12 consilieri judeţeni, fără să deţină majoritatea.
În Consiliul Local Drobeta Turnu Severin, PDL a deţinut 9 consilieri, şase dintre ei trecând de partea puterii, mai puţin fostul viceprimar al municipiului Drobeta Turnu Severin, Mircea Grosu, Dumitru Mărculescu şi Doru Argintoianu.
PDL Mehedinţi speră ca la capătul drumurilor prin instanţele judecătoreşti să obţină hotătâri cu titluri executorii pentru ca listele de consilieri să fie completate cu persoane care au susţinerea PDL.

Oana Mitu

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top