joi , 23 septembrie 2021
NEWS ALERT

PENSII CRESCUTE ÎN BAZA UNOR ACTE FALSE ÎN MEHEDINȚI! 7000 DE DOSARE LUATE LA VERIFICAT, PROCURORII SESIZAȚI, SUSPICIUNE DE FRAUDĂ URIAȘĂ

Vrei pensie, depui cererea, copia de pe actul de identitate, aduci o adeverință, nu mai contează dacă este datată, semnată sau ștampilată, ești la rândul tău generos cu cine trebuie și îți crești pur și simplu pensia, cu vechime inventată. Acesta pare să fi fost, mai bine de cincisprezece ani, procedura după care s-a lucrat la Casa Județeană de Pensii Mehedinți, dacă este să dăm crezare declarațiilor făcute de directorul instituției, într-o conferință de presă, în care denunță fapte penale foarte grave. Dacă Mihai Plăvițu are dreptate și e greu de crezut că s-ar lansa într-un asemenea demers dacă nu ar avea probe suficiente, ei bine, atunci, peste 7000 de mehedințeni care s-au pensionat între anii 2004 și 2017 și în ale căror dosare de pensionare există suspiciunea că sunt documente ilegale, în baza cărora au obținut dreptul la pensie de stat, tremură la această oră, pentru că a venit momentul adevărului.

Mihai Plăvițu a spus, în cadrul unei conferințe de presă, că dosarele a nu mai puțin de 7000 de pensionari vor fi luate la verificat, pentru că există indicii că au fost acordate pensii fără temei legal. Adeverințe despre care există suspiciunea că au fost inventate și sunt false ar fi stat la baza acordării a mii de pensii, pe care beneficiarii lor le încasează și de mai bine de cincisprezece ani. Până acum au fost verificate 103 dosare, iar în cazul a 100 dintre acestea au fost descoperite nereguli grave. “A fost constituită o comisie la nivelul Casei de Pensii formată din specialiști, care a constatat faptul că, dintr-un număr de 103 dosare de pensie, 100 de dosare nu sunt conforme. Eșantionul este mult mai mare, există suspiciunea că sunt undeva la 7000 de dosare, drept pentru care ținând cont de cele menționate cu privire la acordarea drepturilor de pensie care au fost stabilite în beneficiul unor persoane care nu îndeplineau condițiile prevăzute de lege pentru pensionare au fost stabilite pensii mai mari decât cele legal cuvenit și s-a plătit necuvenit suma totală de 143.016 lei.”

Directorul Casei de Pensii Mehedinți spune că a sesizat procurorii cu privire la aceste nereguli grave, dar și conducerea Casei Naționale de Pensii, care însă, surprinzător, încă nu a reacționat. “Urmează acum ancheta să vedem, pentru că este o plângere penală, comisia lucrează, scoatem dosare și observăm că sunt dosare care nu au decât câteva file, doar cererea de pensie cu documente care nu sunt datate, nu sunt semnate, nu sunt ștampilate și li s-a acordat pensie. Urmează organele de cercetare penală să-și spună cuvântul, eu știu, să facă anchetă, să observe, suntem dispuși să le punem la dispoziție toate documentele” a încheiat Mihai Plăvițu

          Dacă procurorii vor stabili că aceste pensii au fost acordate ilegal, beneficiarii lor vor fi obligați să returneze toți banii încasați în toți acești ani, iar funcționarii Casei de Pensii vor răspunde penal.

          Se pare că verificarea declanșată de actualul director vizează un funcționar al CJAS Mehedinți care a mai fost și în trecut obiectul unui dosar de cercetare penală, dar care aproape de fiecare dată a scăpat basma curată, ceea ce înseamnă că fie acele anchete nu au fost făcute așa cum trebuie, fie angajatul incriminat nu poate fi acuzat. De această dată însă, dovezile aduse în discuție de Mihai Plăvițu par de netăgăduit, iar anchetatorii vor trebui să declanșeze verificări temeinice la Casa de Pensii Mehedinți.

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Scroll To Top