sâmbătă , 19 august 2017
NEWS ALERT

PERCHEZIŢII LA BAIA DE ARAMĂ LA FIRMELE CARE PRELUCREAZĂ MATERIAL LEMNOS

Mai multe percheziţii se desfăşoară la această oră în oraşul Baia de Aramă, vizate fiind firmele familiei primarului Rafael Dunărinţiu pentru evaziune fiscală.

padure

Nu este prima dată când firmele familiei primarului de la Baia de Aramă, cunoscut pentru prosperitatea sa în zonă în urma afacerilor cu material lemnos, sunt luate la puricat de oamenii legii.

Pe vremea când la cârma Finanţelor Publice Mehedinţi se afla Violeta Crăciun, anchetată într-un dosar de evaziune fiscală de 2,2 milioane de euro, firma familiei Dunărinţu a primit o rambursare de TVA în valoare de aproximativ 200 000  de lei. Neregulile au ieşit la iveală în luna noiembrie a anului trecut în urma unui amplu control al Finanţelor Publice Mehedinţi. Inspectorii fiscali aveau informaţii că firma Trans Exfor derulase operaţiuni economice fictive cu firmele ţiganilor din Strehaia.

Şi suspiciunile acestora s-au adeverit. La reverificarea dosarului de rambursare s-a constatat că această operaţiune  a fost nelegală, prejudiciul adus bugetului de stat fiind mult mai mare, în cuantum de 600.000 de lei întrucât se încasese şi impozit pe profit, adică aproximativ valoarea unui bolid pe care l-a achiziţionat, respectiv un  Porsche.

Inspectorii care au acordat rambursarea au fost trimişi în faţa comisiei de disciplină.

Rafael Dunărinţiu este la al doilea mandat de primar al oraşului Baia de Aramă, ambele obţinute din partea Partidului Democrat Liberal. După alegerile locale din 2012, Dunărinţiu a schimbat însă macazul nesfiindu-se să-şi arate ataşamentul faţă de preşedintele PSD Mehedinţi, Adrian Duicu, cel care acum este arestat într-un dosar de corupţie.

De cealaltă parte, primarul oraşului Baia de Aramă, Rafael Dunărinţu, spune că nu are nicio legătură cu firmele unde oamenii legii au efectuat percheziţii pe raza oraşului Baia de Aramă: „Nu există nicio legătură între mine şi societăţile comericale care au făcut obiectul unor descinderi ale reprezentanţilor poliţiei economice. Menţionez că nu fac parte din consiliul de administraţie al niciunei societăţi comerciale şi nu am nicio calitate de asociat sau acţionar la o societate comercială şi nu a existat nicio percheziţie la proprietăţile deţinute de mine”.

Corina Macavei

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top