joi , 20 iulie 2017
NEWS ALERT

PERCHEZITIILE DNA VIZEAZA INREGISTRAREA DE FACTURI FALSE IN EVIDENTELE CONTABILE ALE UNEI FIRME (SURSE)

Perchezițiile DNA efectuate marți în București și județele Timiș, Mehedinți, Olt, Argeș și Iași au vizat fapte care au legătură cu o societate care, prin reprezentanții ei legali, ar fi înregistrat facturi false emise de mai multe firme, facturi care cuprindeau date nereale în ceea ce privește livrarea de bunuri și/sau prestarea de servicii, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.

perchezitie

Sursele citate precizează că s-au făcut percheziții, printre altele, în județul Mehedinți — la sediul SC Cicerone SRL, domiciliul lui Mihai Benoni (administrator la SC Diesel Company și fost administrator la SC Chim Carbo Impex), în Strehaia — la domiciliul lui Gabi Rădulescu (administrator al SC Gigimet Grup SRL), dar și la sediul acestei firme, la domiciliul lui Mihai Zaharia — administrator la SC Diesel Company, precum și la domiciliile unor foști administratori ai firmelor vizate.

În județul Iași, au avut loc descinderi la sediul SC Larimetal SRL și domiciliul lui Florin Stănescu, administrator al SC Eurodalgips Construct SRL, în județul Olt — la domiciliul lui Radi Alexandru, fost administrator la SC Electro Hid Radi SRL, în județul Timiș, la adresa unde locuiește suspectul Florin Măran, administrator al SC Tehnocer SRL, sediul Sc Forever Pipe, în județul Argeș, la domiciliul lui Dragoș Burghel și la sediul SC Stil Pipe Metal SRL, iar în București, la domiciliul lui Mihai Dragomir — administrator al SC MGL Balkan LTD SRL.

Faptele, susțin sursele citate, ar fi determinat, pe de o parte, diminuarea profitului obținut de societate pe perioada 2010-2012, cu consecința afectării sumelor datorate statului ca impozit pe profit și, pe de altă parte, o mărire artificială a taxei pe valoarea adăugată deductibilă, cu implicații directe asupra taxei pe valoare adăugată de plată sau asupra taxei pe valoare adăugată de recuperat și implicit asupra bugetului de stat.

Anchetatorii ar fi constatat că anumite categorii de bunuri din cele ‘achiziționate’ de SC Tehnocer SRL de la furnizori ar fi produse de această societate, ca de exemplu produsele de balastieră, iar achiziționarea acestora sau a altor produse — tuburi prefabricate, sare industrială, corpuri de iluminat, componente instalații de apă, etc. — de la societățile respective, cu sediile în județele Mehedinți, Iași, Botoșani, Hunedoara, nu se justifică din punctul de vedere economic în condițiile efectuării lor cu respectarea dispozițiilor legale.

Aceleași surse precizează că sumele reprezentând contravaloarea acestor facturi fictive au fost plătite din conturile SC Tehnocer SRL prin virament bancar, după care reprezentanții legali ai societăților furnizoare, cu drept de semnătură în bancă, fie le-au ridicat în numerar și și-au însușit o parte pentru ei iar restul pentru reprezentanții furnizorului, fie au dispus transferul lor în alte conturi deschise în același scop.

DNA a anunțat marți că procurorii anticorupție efectuează 37 de percheziții în București și județele Timiș, Mehedinți, Olt, Argeș și Iași la sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice într-o cauză ce vizează suspiciuni privind săvârșirea de evaziune fiscală, spălare de bani și aderare la un grup infracțional organizat.

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top