sâmbătă , 21 iulie 2018
NEWS ALERT

VIDEO PESTE 1000 DE ANGAJAŢI DE LA RAAN AU IEŞIT ÎN STRADĂ ÎN FAŢA PREFECTURII MEHEDINŢI

Peste 1000 de angajaţi de la Termocentrala Halânga (Romag Termo) şi Combinatul de Apă Grea (Romag Prod) au protestat marţi după-amiază în faţa Prefecturii Mehedinţi pentru a atrage atenţia autorităţilor locale asupra problemelor dificile cu care se confruntă Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare.

protest

Angajaţii de pe cele două platforme economice subordonate Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare din Drobeta Turnu Severin se tem că îşi vor pierde locurile de muncă în condiţiile în care RAAN este de câteva luni în insolvenţă şi nu dă semne de redresare. În ultimele luni angajaţii de aici şi-au primit lefurile înjumătăţite şi nimeni nu le dă vreo speranţă că lucrurile se vor îndrepta.

Protestatarii au huiduit guvernanţii, dar şi parlamentarii PSD de Mehedinţi, care nu şi-au respectat promisiunile că vor salva regia din campania electorală.

„Ne temem pentru locurile de muncă, salariile nu se dau la timp, ne e frică pentru ziua de mâine. Nu am luat salariul de luna trecută, când s-a dat numai jumătate şi acum nu se ştie când mai primim restul”, a spus un angajat al regiei, prezent la protest. „Sunt la o vârstă când nu mai avem ce să facem. Am 30 de ani de când lucrez în această termocentrală şi acum cine ne mai angajează pe noi. Termocentrala e pe butuci dacă cei de la Guvern nu fac nimic. Să deblocheze RAAN-ul financiar, să ia apa grea care o avem pe stoc. Să facă ceva pentru noi că oraşul acesta e mort dacă nu fac nimic”, striga o angajată de la Termocentrală.   „Am luat salariul pe bucăţi, 50 la sută din avans, 50 la sută din lichidare, nici nu mai ştiu de când nu am luat un salariu întreg . Băncile nu aşteaptă, trebuie să ne susţinem copiii la facultate. Aşteptăm de la parlamentarii care au venit la poartă şi ne-au cerşit voturile să vină acum să ne susţină, să funcţionăm în continuare”, a spus un angajat de la Combinatul Chimic.

La protest au fost prezenţi şi Dumitru Costin, președintele BNS, și Ion Pisc, prim-vicepreședinte BNS și președinte al Federației ”Energetica”. Lucrătorii care au ieşit în stradă marți sunt afiliați Federația ”Energetica”, membră a Blocului Național Sindical, iar acțiunea de protest este susținută de sindicaliștii BNS din alte sectoare de activitate.

costin „În urmă cu trei ani când am semnalat starea de criză de aici, exista un alt orizont de aşteptări şi soluţii care ar fi costat mult mai puţin. Astăzi suntem dependenţi de continuarea investiţiei de la Cernavodă, reactoarele 3 şi 4, astăzi suntem dependenţi de o obligaţie asumată a Guvernului care a comandat ceva ce nu plăteşte. A trecut un an şi jumătate şi continuă să nu plătească ceea ce a comandat, nici nu au aprobat bani din buget. Suntem în situaţia în care împingem şi alte companii în faliment, deci punem în risc de faliment şi dispariţie locuri de muncă, după estimările noastre cel puţin 8000-10.000 de locuri de muncă. Nu numai aici la Turnu Severin, ci şi în Gorj pentru că Gorjul dă cărbune fără bani de  un an de zile, e o nebunie. Au găsit soluţia asta cu insolvenţa, au adus o casă de avocaţi să se ocupe de insolvenţa RAAN-ului, ca şi cum RAAN-ul ar fi o măcelărie, o firmă de construcţii”, a declarat Dumitru Costin la Drobeta Turnu Severin.

Sindicaliștii sunt nemulțumiți și de modul în care a fost gândită de către Guvern protecţia socială a salariaţilor în cazul unor disponibilizări masive sau în cazul opririi activităţii pe platformă, cu atât mai mult cu cât în județul Mehedinţi nu sunt locuri de muncă disponibile – doar circa 10% din populaţie lucrează cu contract de muncă restul fiind pensionari, şomeri sau fără ocupaţie. Ion Pisc, prim-vicepreședinte BNS și preşedinte al Federației ”Energetica” a atras atenţia că închiderea Combinatului de Apă Grea ar putea pune în pericol  siguranța națională, având în vedere că riscul unui cataclism de mediu nu poate fi ignorat.

„Cele mai grave probleme cu care se confruntă Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare sunt următoarele: blocajul financiar care conduce în mod categoric la falimentarea acestei unităţi întrucât cantitatea de apă grea comandată prin hotărâre de guvern zace în custodie în curtea unităţii Romag Prod fără ca statul să o preia aşa cum s-a angajat la rezervele statului şi în acelaşi timp să o plătească. Practic acest blocaj financiar duce la imposibilitatea alimentării cu cărbune a centralei şi la oprirea Romag Prod. Astăzi, locurile de muncă sunt prioritare pentru că închiderea Romag Prod ar conduce automat şi la o închidere în etape şi a Termocetralei şi a pierderii a 2500 de locuri de muncă care în lanţ conduc la pierderea a peste 4000 de locuri de muncă în Mehedinţi. A doua problemă cu care se confruntă RAAN este neplata salariilor cu toate că ei şi-au făcut datoria întrucât veniturile nu sunt asigurate. Ce ne determină să ieşim în stradă astăzi este că RAAN în special producerea de apă grea poate fi închisă în regim de avarie, care ar constitui o catastrofă pentru judeţul Mehedinţi”, a spus Ion Pisc, prim-vicepreședinte BNS și preşedinte al Federației ”Energetica”.

Pe lista de revendicări ce a fost înaintată prefectului Nicolae Drăghiea se numără : găsirea unor soluții în regim de urgență pentru deblocarea situației financiare a RAAN; Preluarea la rezerva de stat a cantității de apă grea aflată pe stoc în depozitele Sucursalei Romag Prod, găsirea de soluţii pentru absorbţia pe piaţa muncii a personalului disponibilizat și crearea de facilităţi care să atragă investitorii în această zonă, plata la zi a salariilor, asigurarea alimentării zilnice cu combustibil la termocentrală, modificarea legislaţiei muncii conform angajamentelor pe care Guvernul și le-a asumat, modificarea Codului Muncii, modificarea Legii nr.62/2011(Legea dialogului social), modificarea OG.29/2013(anularea art.10), punerea în aplicare a OUG 36/2013 aşa cum a fost gândită iniţial.

În septembrie 2013, Guvernul a stabilit, prin ordonanţă de urgenţă şi prin derogare de la unele prevederi legale, intrarea în insolvenţă a Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare Drobeta-Turnu Severin, păstrând dreptul Regiei de a-şi conduce activitatea, de a administra şi a dispune de bunurile din proprietatea sa.
Corina Macavei, Oana Mitu

 

 

 

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top