joi , 27 iulie 2017
NEWS ALERT

PIERDERI URIAŞE ÎN SUDUL JUDEŢULUI MEHEDINŢI. PLOILE ŞI GRINDINA AU COMPROMIS CULTURA DE GRÂU

Fapt fără precedent pentru fermierii mehedinţeni din zona de sud a judeţului, care sunt nevoiţi să recolteze grâul zilele acestea, deşi campania de treierat trebuia să se încheie cel târziu pe data de 15 iulie. Ploile abundente au încurcat însă teribil campania agricolă, dar şi mai grav au compromis culturile.

garla

Preşedintele Camerei Naţionale Agricole, Cornel Stroescu, spune că toţi fermierii din zona de sud a judeţului Mehedinţi au fost afectaţi de ploile abundente căzute în această vară, dar şi de grindină. După estimările sale, în momentul de faţă abia 60 la sută din suprafaţa totală cultivată cu grâu a fost recoltată în Mehedinţi.

stroescu

„Pierderile sunt enorme, dacă vorbesc numai de ferma mea, anul acesta din cauza ploilor şi a grindinei am pierderi de peste 25 de miliarde de lei vechi şi vorbesc aici numai de cultura înfiinţată în toamna anului 2013. Campania de recoltare a grâului trebuia terminată de acum o lună de zile. Practic acum ne chinuim să mai culegem ce a mai rămas după grindină”, spune Cornel Stroescu, care este preşedinte şi al Asociaţiei Producătorilor Agricoli din Mehedinţi.

utilaj

La Gârla Mare, de exemplu, a plouat în două luni de zile cât plouă într-un an întreg. În plus, grindina a distrus culturile agricole pe sute de hectare. Spicele sunt rupte de la grindină şi s-a pierdut cam 40-50 la sută din numărul de boabe. Chiar şi acum, în al doisprezecelea ceas, combinele abia înaintează pe câmp din cauza buruienilor care se împletesc pe utilaje.

nicu stroescu

“S-a ajuns aici din cauza ploilor care au căzut de la începutul lunii iulie. În zonă, din iulie până acum a dat peste 35 de litri pe metrul pătrat, nu s-a putut lucra, iar buruienile au avut un mediu propice să răsară chiar dacă a fost erbicidat. Acum avem problemă cu volbura, o buruiană care se împleteşte pe combină. Din punct de vedere al calităţii grâul s-a spălat, cum se spune la morari, iar parametrii de panficaţie nu mai are. Nimeni din care nu au treierat grâul înainte de 10 iulie – 15 iulie nu mai are parametrii de panificaţie, indiferent de tehnologia care a aplicat-o. În aceste condiţii pierderile sunt uriaşe, iar grâul se foloseşte numai la furaj”, spune Nicu Stroescu, administratorul fermei agricole SC Hastro Şovarna, punct de lucru Gârla Mare.

combina 1

Pierderi uriaşe a suferit şi Dumitru Brânzan, un fermier din zona Vânători. Se aştepta la o producţie de circa 5000 de kilograme de grâu la hectar, dar acum ridică de pe câmp abia 700 de kilograme.

branzan

„Noi ne aflăm în întârziere pentru că deja suntem în luna august. Niciodată nu am treierat în luna august, grâul este compromis pentru că este încolţit, îl treierăm, dar nu ştiu dacă îl mânâncă şi porcii. Dar noi ne facem datoria, să-l treierăm, să-l depozităm acasă. Eu mai am de treierat pe 150 de hectare, destul de mult, dacă nu erau ploile astea, cel târziu pe 20 iulie eram gata. Din cauza ploilor, am pierdut foarte mult, de ordinul miliardelor. Problema îngrijorătoare este că nu ştiu ce vom pune în toamna asta, cu ce-om semăna, cu ce-om ara, motorina. Trebuie s-o luăm de la capăt. Dacă Guvernul nu vine în sprijin, să ne ajute cu ceva, nu cred că vom mai putea să mai facem faţă, vom lăsa pământurile nepuse”, spune fermierul.

combina

Dumitru Brânzan a avut grâu pe o suprafaţă de 1100 de hectare, iar la un calcul simplu, pierderile sunt de circa 10 miliarde lei vechi.

Corina Macavei

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top