marți , 25 iulie 2017
NEWS ALERT

PMP MEHEDINŢI A ÎMPĂRŢIT GHIOZDANE ELEVILOR DIN JUDEŢ

Partidul Mișcarea Populară, filiala Mehedinţi a dăruit joi rechizite și ghiozdane copiilor proveniți din familii fără posibilități, din Drobeta Turnu Severin. Evenimentul face parte din acțiunea “Abecedare pentru cei mici” derulată de P.M.P. la nivel naţional.

copii PMP

Membrii Partidului Mişcarea Populară (PMP) filiala Mehedinţi, au oferit joi ghiozdane şi rechizite mai multor elevi din municipiul Drobeta Turnu Severin. Este vorba despre elevii care provin din familii cu situaţie materială precară. Acţiunea  a avut loc în cursul zilei de joi, 2 octombrie 2014, la sediul PMP Mehedinţi din Drobeta Turnu Severin, dar şi în cartierul Gura Văii.

După cum au explicat reprezentanţii PMP Mehedinţi, fondurile care trebuiau utilizate pentru lansarea candidaturii la prezidenţiale a Elenei Udrea au fost redirecţionate în alte scopuri. Mai exact, la nivel naţional, conducerea partidului a decis achiziţionarea de rechizite pentru elevii cu o situaţie materială modestă.

“Noi am continuat campania începută de doamna preşedintă Elena Udrea. Această campanie a constat în împărţirea de ghiozdane, cu rechizite, caiete. Această campanie a venit de fapt în locul unei lansări fastuoase, dânsa a preferat să facă acest gest în speranţa că vom duce un zâmbet copiilor, dar de fapt astăzi când am împărţit ghiozdanele copiilor nu le-am adus numai noi lor zâmbete ci dimpotrivă ei ne-au adus nouă pe buze zâmbete. Ne-am simţit foarte bine împreună şi ne bucurăm că am fost alături de copii şi părinţii acestora” a spus Simona Filipescu, preşedintele Organizaţiei de Femei PMP Mehedinţi.

copii

“Elena Udrea, candidatul la preşedinţia României din partea Partidului Mişcarea Populară, nu şi-a mai făcut lansarea candidaturii şi cu banii pe care i-ar fi cheltuit pentru acest eveniment a preferat să cumpere ghiozdane pentru copii cu rechizite. Din acest motiv ne-am întâlnit astăzi să vi le dăruim. Gestul nostru este mai mult simbolic dar, în acelaşi timp, am urmărit să-i bucurăm cât de puţin pe aceşti copii care se află într-o reală dificultate. Sperăm să-i ajute la şcoală şi să obţină rezultate bune”, a declarat Eugen Golea, preşedintele filialei PMP Mehedinţi, prezent şi el la eveniment.

Unul din copiii care au primit joi ghiozdanul cu rechizite din partea PMP Mehedinţi a reuşit să uimească asistenţa, vorbind ca un politician autentic.

“Sunt foarte fericit, cred că o să găsesc mai multe daruri şi vreau să spun ceva lumii întregi: noi suntem generaţia de mâine. Noi, toţi copiii din lumea întreagă, vrem un partid nou, românesc, PMP-ul. El e cel mai bun. Vrem să nu mai avem criză şi multe altele”, a spus copilul, foarte încântat de darurile primite la sediul PMP Mehedinţi.

Corina Macavei

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top