marți , 25 iulie 2017
NEWS ALERT

PNL, FAZA DEMISIILOR DUPĂ CONGRES

Şase deputaţi liberali, între care mehedinţeanul Viorel Palaşcă, şi-au anunţat intenţia de a demisiona din PNL şi de a trece la formaţiunea pe care o va înfiinţa Călin Popescu Tăriceanu, Viorel Palaşcă declarând că este nemulţumiţi de fuziunea cu PDL.

Potrivit MEDIAFAX.RO, cei şase deputaţi care demisionează din PNL sunt: Andrei Gerea, Nicu Marcu, Viorel Teodorescu, Sorin Teju, Viorel Palaşcă şi Nicolae Alexandri. De asemenea, a anunţat că părăseşte PNL şi Bogdan Nica, fost secretar regional al PNL pentru regiunea Sud-Muntenia.

viorel-palasca-2102Deputatul liberal de Mehedinţi Viorel Palaşcă a declarat, duminică, pentru mhalert.ro, că intenţionează  să demisioneze din PNL şi să se înscrie în partidul pe care îl va înfiinţa Călin Popescu Tăriceanu, fiind nemulţumit de proiectul fuziunii PNL-PDL.

”Îmi menţin poziţia de a fi împotriva fuziunii PNL-PDL, datorită votului primit în 2012, care a fost unul împotriva PDL. Nu înţeleg raţiunea pentru care se face această fuziune. Consider că nu va duce la o întărire a PNL şi a identităţii PNL, iar în aceste condiţii iau în calcul să plec din partid. Soluţia cea mai bună pentru România în momentul de faţă este ca preşedintele României să fie Călin Popescu Tăriceanu pentru că este un om cu o vastă experienţă politică”, a spus Viorel Palaşcă.

El a precizat că va face anunţul plecării sale din PNL săptămâna viitoare şi că se va afla lângă Tăriceanu în demersurile acestuia de înfiinţare a unui nou partid liberal.

„Mă voi îndrepta spre formațiunea politică autentic liberală propusă de domnul Călin Popescu Tăriceanu fiind convins că activitatea sa politică de-a lungul a 24 de ani, pusă în slujba liberalismului românesc, poate salva și consolida principiile și ideile liberale în România. Am încredere că noua construcție politică pe care dânsul o va înființa poate fi noua casă a tuturor celor care îmbrățișează ideile și principiile liberale. De asemeni, consider că România, după 24 de ani de la Revoluție poate avea, pentru prima dată, un președinte liberal, în persoana domnului Călin Popescu Tăriceanu. Sunt convins că românii vor ține cont de realizările majore și de viața mai bună pe care au avut-o în perioada în care dânsul a fost Prim Ministru și de bătălia fără compromisuri pe care a dus-o  împotriva lui Traian Băsescu și a sistemului său clientelar.”, a mai adăugat Viorel Palaşcă.

Totodată, liberalul mehedinţean a spus că se aşteaptă ca mai mulţi membri au Organizaţiei PNL Meheidnţi să se îndrepte către formaţiunea lui Călin Popescu Tăriceanu.

Oana Mitu

 

 

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top