luni , 23 octombrie 2017
NEWS ALERT

POLIŢISTUL ŞI AVOCATUL REŢINUŢI DE DNA, ELIBERAŢI DE CURTEA DE APEL CRAIOVA

Curtea de Apel Craiova a respins propunerea de arestare preventivă a procurorilor DNA, în cazul poliţistului din cadrul Serviciului Rutier, Valentin Chiriac şi a avocatului Dan Bălănescu din cadrul Baroului Mehedinţi, reţinuţi de DNA în urma unui flagrant.

dga

“Respinge propunerea D.N.A.-Serviciul Teritorial Craiova, de arestare preventivă a inculpatilor Bălănescu Dan şi Chiriac Valentin Ionuţ. (…) Dispune luarea faţă de inculpatii Bălănescu Dan şi Chiriac Valentin Ionut, a măsurii obligării de a nu părăsi ţara, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 27 noiembrie 2013 şi până la data de 26 decembrie 2013.”, se arată pe portalul Curţii de apel Craiova.

Totodată instanţa a stabilit ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, Bălănescu Dan si Chiriac Valentin Ionut sunt obligati să nu se apropie de denunţătorul Stoica Cosmin, de martorii audiati în cauză şi să nu comunice direct sau indirect cu aceştia şi nici între ei.

Avocatul Dan Bălănescu și agentul de poliție Valentin Chiriac au fost reţinuţi miercuri dimineaţa pentru luare de mită și trafic de influență.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova au arătat într-un comunicat de presă că BĂLĂNESCU DAN, avocat în cadrul Baroului Mehedinţi şi CHIRIAC VALENTIN IONUŢ, agent de poliţie la Biroul Poliţiei Rutiere Drobeta Turnu Severin din cadrul IPJ Mehedinţi au fost prinşi în flagrant în timp ce au primit suma de 3500 de lei pentru favorizarea denunţătorului cercetat în urma unui accident.

“În cursul lunii octombrie 2013, inculpatul Bălănescu Dan, avocat în cadrul Baroului Mehedinţi a pretins de la denunţător suma de 5.000 lei, asigurându-l pe acesta că sesizarea sa va fi rezolvată, întrucât va interveni pe lângă un poliţist de la Biroul Poliţiei Rutiere din Drobeta Turnu Severin, în speţă, inculpatul Chiriac Valentin Ionuţ, care, la rândul său, va interveni pe lângă poliţistul ce are în instrumentare cauza şi îl va determina să adopte o soluţie favorabilă denunţătorului.”, se arată în comunictaul remis de DNA.

Potrivit sursei citate anterior, la data de 14 octombrie 2013, denunțătorul i-a remis inculpatului Bălănescu Dan, în prezenţa inculpatului Chiriac Valentin Ionuţ, suma de 1.500 lei, din cei 5.000 lei pretinşi, iar la data de 26 noiembrie 2013, avocatul Bălănescu Dan a primit de la denunțător și diferenţa de 3.500 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Oana Mitu

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top