sâmbătă , 22 iulie 2017
NEWS ALERT

POMPIERII AU SALVAT PESTE 20 DE PERSOANE ÎN PRIMUL SEMESTRU AL ANULUI 2014

În primul semestru al anului 2014, pompierii din cadrul ISU „Drobeta” au salvat 19 adulţi şi 3 copii din locuinţele cuprinse de flăcări, autoturismele implicate în accidente rutiere, fântâni şi chiar din propriile locuinţe, atunci când aceştia se aflau în situaţii critice.

pompieri

Alte 1015 persoane (932 adulţi şi 83 copii), care sufereau de diferite afecţiuni medicale, au ajuns la timp la spital pentru îngrijiri de specialitate, ca urmare a intervenţiei echipajelor Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) din cadrul inspectoratului.

În primele şase luni ale acestui an, forţele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „ Drobeta” al judeţului  Mehedinţi  au fost solicitate la 1428 misiuni, ceea ce înseamnă că, zilnic, au avut în medie aproape 8 misiuni de salvare a vieţii şi bunurilor materiale.

Împărţite pe categorii, acestea înseamnă 94 intervenţii la incendii, 28 la incendii de vegetaţie uscată, 1033 intervenţii SMURD, 53 intervenţii pentru asistenţa şi salvarea persoanelor, 19 intervenţii de asigurare şi supraveghere la evenimente publice de amploare care puteau genera situaţii de urgenţă, 24 intervenţii la inundaţii, 4 intervenţii pentru salvarea unor animale, 3 asanări de muniţie, 105 intervenţii de îndepărtare a ţurţurilor, elementelor de construcţie, copaci, scoatere cadavre etc).

„În 16 situaţii, pericolul a fost înlăturat de către cetăţeni până la sosirea forţelor ISU Mehedinţi, iar în alte 2 situaţii s-a constatat că au fost alarme false. În urma incendiilor 2 persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 5 persoane au fost rănite. De menţionat este faptul că nicio persoană nu şi-a pierdut viaţa după sosirea echipajelor ISU Mehedinţi la locul intervenţiei”, a precizat Ramona Nistor, purtătorul de cuvânt al ISU „Drobeta”.

Dintre cele 94 incendii, 79 s-au manifestat la proprietăţi individuale ale cetăţenilor, 6 la domeniul public al statului, iar 9 la operatori economici. În mediul urban s-au înregistrat 48 incendii, iar în mediul rural 46. Incendiile manifestate la gospodăriile populaţiei au avut loc la clădiri de locuit şi anexe         (67), mijloace de transport individuale (11), terenuri din apropierea gospodăriei (1). După locul producerii, cele mai multe incendii s-au manifestat la acoperişurile sau mansardele clădirilor (17), urmate de depozite de furaje (12), camere de locuit(11), adăposturi animale (3) şi bucătării (2).

După împrejurarea ce a determinat izbucnirea incendiilor, cele mai multe au fost generate de conductori electrici defecţi, improvizaţi sau neizolaţi corespunzător (18 cazuri), apoi folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul (18), coş de fum deteriorat, neprotejat termic faţă de materiale combustibile (14), crearea intenţionată sau din culpă a condiţiilor de a genera incendiu (12), focul deschis (8), jocul copiilor cu focul (4) şi fumatul în locuri nepermise sau în locuri neprotejate corespunzător (2).

Comparativ cu semestrul I al anului precedent se observă o scădere a numărului de intervenţii, cu 90 mai puţine, de la 1518 la 1428, procentul de scădere fiind de doar 6 %. Se observă o uşoară scădere şi a numărului de incendii, de la 102 la 94.

Corina Macavei

 

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top