vineri , 22 septembrie 2017
NEWS ALERT

POMPIERII MEHEDINŢENI ALĂTURI DE O TÂNĂRĂ CARE SE LUPTĂ CU O PARALIZIE

Apelul venit în pragul Sfintei Sărbători de Crăciun la poarta Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta”, nu le-a dat linişte pompierilor mehedinţeni.

pompieri 1

Acesta venea de la o mamă îndurerată, a cărei fiică este grav bolnavă. Cu o tumoare pe creier, operată în urmă cu câţiva ani, o tânără de 20 de ani se luptă cu o paralizie pe partea dreaptă. Atât ea cât şi familia acesteia trăiesc din pensia fetei de handicap. Mama speră că o pereche de ghete ortopedice ar putea să o ajute pe fiica ei în recuperarea fizică.

„Femeia şi-a pus speranţa în faptul că pompierii o vor ajuta aşa cum au mai făcut-o şi anul 2008 şi le-a povestit acestora situaţia dificilă prin care trece.    Chiar dacă sărbătorile au trecut, pompierii nu au rămas indiferenţi faţă de oamenii care trec prin situaţii dificile. Au pus mână de la mână şi au strâns banii de care femeia avea nevoie pentru recuperarea fiicei sale”, a spus Ramona Nistor, purtătorul de cuvânt al ISU „Drobeta”.

Astăzi, pompierii din cadrul ISU „Drobeta” s-au deplasat în localitatea Gura Văii, acolo unde tânăra, paralizată, îi aştepta. Aceştia i-au făcut o surpriză. I-au înmânat suma de 660 lei, sumă necesară pentru cumpărarea ghetelor ortopedice şi s-au bucurat că au reuşit să aducă un strop de bucurie pe chipul fetei, care de 8 ani este într-o luptă permanentă cu recuperarea.

Gestul pompierilor a fost unul nobil, venit de la oameni cu suflet mare, pentru oameni pe care viaţa îi pune la încercare. Cele două femei au mulţumit pompierilor pentru gestul făcut şi s-au rugat ca aceştia să nu aibă parte de accidente în dificilele situaţii prin care trec.

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top