sâmbătă , 23 septembrie 2017
NEWS ALERT

PRAF ARUNCAT ÎN OCHII INVESTITORILOR. PRIMĂRIA SEVERINULUI LE PROMITE PLOMBAREA UNUI DRUM

Pentru că zilele acestea atât Consiliul Judeţean Mehedinţi, cât şi Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin îşi aprobă bugetele pentru anul 2014, reprezentanţii autorităţilor locale au ţinut să aibă o întâlnire cu investitorii din Turnu Severin, unde le-au promis marea cu sarea.

intalnire

Managerii acestor firme aveau să afle la întâlnirea cu reprezentanţii autorităţilor judeţene şi locale că anul acesta li se vor oferi o serie de facilităţi. De exemplu, bulevardul Dunării, o arteră de circulaţie care face legătura cu marile unităţi economice ale Severinului, Forsev şi Eurotire, şi care este în momentul de faţă aproape impracticabilă, va fi reabilitată. Dar nu aşa cum scrie la carte, ci „plombată” pentru că bugetul pe anul 2014 trebuie să  ajungă şi pentru reabilitări de parcuri, sensuri giratorii şi alte asemenea obiective. „Întâlnirea a fost foarte bună, dialogul a fost şi rămâne important pentru noi ca autorităţi locale şi conducerile societăţilor comerciale. Dânşii ne prezintă nevoiele pe care le au, iar facilităţile pe care le putem acorda noi pentru ca dânşii să se dezvolte. Noi îi ajutăm pe dânşii, dânşii ajută comunitatea cu locuri de muncă şi bani la bugetul municipal şi judeţean”, a declarat primarul Severinului, Constantin Gherghe, care s-a grăbit să plece înainte de finele întâlnirii.

O parte din reprezentanţii firmelor care au investit în ultimii ani în municipiul Turnu Severin au anunţat că în perioada următoare vor face angajări, alţii au fost mai rezervaţi, precizând că în funcţie de evoluţia contractelor se va lua în calcul şi posibile recrutări de personal. Au fost prezenţi la întâlnire directorii de la Uzina de Vagoane MEVA SA, Şantierul Naval Severnav SA, Cildro, Forsev, Eurotire şi Romvele (fostul combinat de celuloză şi hârtie). Cu siguranţă, după cum a anunţat managerul de la Uzina de Vagoane, Mario Stregman, aici se vor face angajări în perioara următoare. Dacă în prezent, unitatea are circa 330 de angajaţi până în luna martie numărul acestora va ajunge la 650 de salariaţi care vor fi recrutaţi în cea mai mare parte din rândul foştilor angajaţi ai uzinei. Meva are contracte ferme pentru o perioadă de 2 ani de zile cu Olanda şi Germania. Şi la Şantierul Naval din Turnu Severin, producţia merge în totalitate la export, clienţii fiind exclusiv din Europa de Vest, respectiv Olanda, Germania şi Belgia. „Când avem contractele semnate atunci facem şi angajări, poate să fie 50 de oameni, poate să fie 75 ori 100 de oameni, nu pot să spun o cifră exactă pentru că depinde de tonajul navei, de complexitatea ei”, a spus directorul general Dan Nistor.

Un număr important de angajaţi (400) în Turnu Severin se regăsesc la Cildro SA, producător de plăci stratificate din lemn de fag şi furnir estetic, a cărei producţie în procent de aproximativ 85 la sută merge la export spre firme din Uniunea Europeană. Un alt mare angajator este fabrica de anvelope gigant de la Eurotire, care în ultimii ani a oferit un loc de muncă pentru 584 de oameni. O figură frumoasă se pare că va face anul acesta şi Fostul Combinat de Celuloză şi Hârtie, actualmente Romvele, care îşi va deschide porţile în toamna acestui an. Actualul proprietar a investit aici peste 10 milioane de euro. „Mandatul pentru cursul acestui an este repornirea producţiei pe platformă, acum suntem în modernizare, retehnologizare, reconstrucţie, avem un personal de 200 de persoane şi în momentul când va reporn  fabrica va trebui să avemun personal de exploatare undeva în jur de 500 de persoane”, a spus directorul unităţii, Constantin Holomei.

Chiar dacă aceste firme vor reuşi să mai absoarbă din forţa de muncă disponibilă la momentul de faţă în judeţul Mehedinţi, problema şomajului continuă să rămână la cote alarmante, mii de oameni fiind într-o situaţie disperată fiindcă nu îşi găsesc un loc de muncă.

Corina Macavei

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top