vineri , 21 iulie 2017
NEWS ALERT

PREGĂTIRI DE SĂRBĂTORI. LA DROBETA TURNU SEVERIN SE MONTEAZĂ BRAZI, MII DE LUMINI ŞI KILOMETRI DE GHIRLANDE

Primăria Drobeta Turnu Severin a alocat suma de 300 000 lei pentru organizarea sărbătorilor de iarnă, dar înainte de pregătirea cadourilor şi surprizelor de sărbători, echipele de muncitori lucrează zi lumină la montarea instalaţiilor de iluminat şi a brazilor care vor întregi atmosfera de Crăciun.

lumini 1

La Drobeta Turnu Severin, echipele de electricieni au început să instaleze luminile de sărbători la începutul lui noiembrie şi speră să termine până sfârşinul lunii. Munca nu este uşoară având în vedere că toate sensurile giratorii trebuie ornate cu perdele şi globuri de lumini. De pe margine, trecătorii îi privesc şi abia aşteaptă să se bucure de feeria de lumini. “Este foarte frumos şi sunt încântată că am ajuns şi noi în stadiul ăsta. Îmi plac şi luminiţele, şi steluţele, şi tot ce se amenajează! E cu gust şi foarte frumos.Abia aşteptăm să ne bucurăm de tot, cu cei mici de mânuţă.”, a spus o femeie din Drobeta Turnu Severin. De departe însă, copiii sunt cei care aşteaptă cu nerăbdare să se bucure de spectacolul luminos de sărbători şi de zăpadă.

lumini4

În zona de promenadă Crişan a fost deja amplasat bradul de Crăciun care are o înălţime de 25 de metri. Municipalitatea spune că în oraş au fost montaţi zece kilometri de instalaţie de lumini, iar culorile predominante vor fi aceleaşi ca şi anul trecut – alb şi albasatru. Bulevardul Tudor Vladimirescu din Drobeta Turnu Severin va fi una dintre cele mai luminate artere din oraş. Pe lângă miile de steluţe suspendate, 21 de brăduţi cu lumini vor fi montaţi pe scuarul dintre sensurile de mers. În plus, viceprimarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu susţine că brazi de Crăciun vor fi montaţi şi în cartierele mărginaşe.

lumini 3

„Pe lângă bradul cel mare din zona Crişan, mai avem doi brazi mari, unul în Parcul Tineretului şi altul lână Fântâna arteziană, iar câţiva brazi o să-i amplasăm în cartierele mărginaşe, la Schela, la Dudaşul Schelei, la Gura Văii, jos, către autogară. Opt brazi o să-i avem în oraş, în ideea de a se bucura toată lumea de sărbătorile de iarnă.2, a declarat edilul.

lumini2În ultima şedinţă de Consiliul Local, pentru sărbătorile de iarnă au fost alocată suma de 300 000 de lei la care se adaugă şi sponsorizările agenţilor economici. Banii vor fi folosiţi în pregătirea cadourilor pentru colindători şi produse promoţionale pentru anul 2014.

Luminile de sărbători vor fi aprinse la Drobeta Turnu Severin de Sfântul Andrei.

Oana Mitu

 

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top