marți , 17 octombrie 2017
NEWS ALERT

PREGĂTIRI PENTRU TĂIEREA MIEILOR

Târgul Veterani este singurul spaţiu din Drobeta Turnu Severin, autorizat de Direcţia Sanitar Veterinară (DSV)pentru tăierea şi comercializarea mieilor în preajma sărbătorilor de Paşte, în judeţ alte centre autorizate fiind la Orşova, Strehaia, Vânju Mare şi Baia de Aramă.

Mieii la Targul Veterani (34)

Viceprimarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu a declarat joi pentru mhalert.ro că în această perioadă se pun la punct detaliile pentru ca Târgul Veternai să poată fi deschis pentru comercianţi şi cumpărători în data de 29 aprilie, acesta urmând să fie deschis până în data de 4 mai.

marius screciu “Sunt condiţii optime atât pentru vânzarea cât şi pentru cumpărarea cărnii de miel. Sunt asomatoare, apă caldă, electricitate, toate condiţiile solicitate de DSV pentru autorizare. Comercianţii trebuie să ştie că preţul pentru sacrificarea mieilor în Târgul Veterani este acelaşi ca şi anul trecut. 9 lei, iar vânzarea lor se face în condiţii de siguranţă.”, a spus Marius Screciu.
În târgul Veterani vin peste o sută de producători din judeţul Mehedinţi care vând tradiţionalul miel pentru masa de Paşte.

La rândul său, directorul DSV Mehedinţi, Sorin Jianu a declarat că Târgul Veterani a primit deja autorizaţie de funcţionare în perioada 25 aprilie – 5 mai.

În judeţ, spaţii autorizate pentru sacrificarea mieilor în aceeaşi perioadă sunt la Orşova, Strehaia, Vânju Mare şi Baia de Aramă.

Oana Mitu

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top