joi , 27 iulie 2017
NEWS ALERT

PREGĂTIRILE ÎN PORTURILE TURNU SEVERIN ŞI ORŞOVA DE ZIUA MARINEI SUNT ÎN TOI

Ca în fiecare an, de Sfânta Marie, marinarii sărbătoresc Ziua Marinei. La Turnu Severin şi la Orşova pregătirile sunt în toi pentru o zi care se anunţă plină de evenimente.

port

Severinenii sunt aşteptaţi vineri să participe în Portul din Drobeta Turnu Severin la manifestările organizate cu prilejul Zilei Marinei. În fiecare an, jocurile marinăreşti atrag ca un magnet severinenii, în special copiii. Autorităţile portuare din Drobeta Turnu Severin, dar şi poliţiştii de frontieră severineni fac ultimele pregătiri pentru Ziua Marinei.

Căpitănia Zonală Drobeta Turnu Severim a pus la punct un program din care nu vor lipsi bineînţeles jocurile marinăreşti. Manifestările vor începe la ora 9,00 cu intonarea imnului de stat şi discursul oficialităţilor locale. Urmează o slujbă religioasă susţinută de un sobor de preoţi şi depunerea de coroane la Monumentul eroilor marinari din port din partea autorităţilor şi instituţiilor locale.

Indiferent că sunt „lupi de mare” sau „marinari de apă dulce”, marinarii sunt acei oameni care  şi-au legat existenţa de ape, acei oameni care cu romantism şi pasiune şi-au ales o profesie plină de riscuri, privaţiuni şi sacrificii, animaţi însă de curaj şi dăruire. Şi pentru că meseria de marinar implică poate mai mult ca oriunde munca în echipă, această sărbătoare constituie un prilej de pomenire a celor care au trecut în nefiinţă, mulţi dintre ei făcându-şi până în ultima clipă datoria la postul său.

Momentul mult aşteptat vor fi jocurile marinăreşti: trasul la parâmă, alergatul cu oul în lingură, alergarea în sac, atingerea purcelului agăţat la capul unui şcondru dat cu ulei, prinderea raţelor.

Ziua Marinei va fi sărbătorită aşa cum trebuie şi la Orşova, pe Insula Pescăruş. Potrivit organizatorilor, manifestările vor începe cu o slujbă de pomenire, aruncarea jerbei de flori, după care vor avea loc jocurile marinăreşti (purceluşul suspendat, nunta cu bucluc, raţele fiţoase).

În febra pregătirilor pentru Ziua Marinei sunt şi poliţiştii de frontieră de la Turnu Severin şi Orşova. În cadrul componentei navale a Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi sunt încadraţi 117de poliţişti de frontieră marinari care supraveghează 193,8 de kilometri fluviali pe frontiera de apă din judeţ, beneficiind de suportul tehnic a 27 de nave şi ambarcaţii.

„Dotarea cu  nave şi ambarcaţii performante de ultimă generaţie  a uşurat misiunile de supraveghere  a frontierei pe fluviul Dunărea şi a făcut posibilă contracararea fenomenului de migraţie ilegală, de contrabandă, dar şi a braconajului piscicol de  către poliţiştii de frontieră marinari”, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi, comisarul şef Valeriu Pera.

După ceremonia de ridicare a pavilionului şi marelui pavoaz, poliţiştii de frontieră mehedinţeni se vor deplasa cu navele şi ambarcaţiile din dotare în Portul Drobeta Turnu Severin pentru a participa la activităţile organizate pentru cinstirea acestei sărbători. Astfel în portul Drobeta Turnu Severin, poliţiştii de frontieră marinari vor depune coroane de flori în cinstea eroilor marinari, vor participa la jocurile marinăreşti şi vor face demonstraţii cu ambarcaţiile din dotare.

Acţionând de multe ori în condiţii vitrege, marinarii au dat dovada profesionalismului lor şi a dragostei pentru meseria aleasă. Acest lucru este evident mai ales la înapoierea din misiune când lăsând la o parte oboseala acumulată, pot raporta că misiunea a fost îndeplinită cu succes, iar nava este în bună stare.

Corina Macavei

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top